Donald Trump a ajuns luni în Egipt şi înainte de întâlnirea cu liderii mondiali, preşedintele american le-a declarat reporterilor că „faza a doua” a negocierilor cu privire la Gaza a început, după acordul iniţial de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor, relatează Reuters.
Întrebat de reporteri când vor începe discuţiile privind faza a doua a acordului privind Gaza, Trump răspunde că aceste discuţii au început deja.
Ajuns la locul desfăşurării summitului, el a avut mai întâi o întâlnire cu gazda, preşedintele Abdel-Fattah el-Sissi, pe care l-a lăudat pentru rolul avut în negocieri.
Trump l-a laudat pe preşedintele egiptean Sissi ca fiind un „lider puternic”, afirmând că Egiptul nu are criminalitate deoarece „ei nu se joacă”. De asemenea, el l-a lăudat pe Sissi pentru că a adus o lungă listă de participanţi la summit şi pentru că a convins Hamas să accepte propunerea sa de încetare a focului în Gaza.
Apoi, a ţinut să-i salute personal pe toţi liderii participanţi la Sharm el-Sheikh înainte de a-şi începe discursul în care a explicat ce anume vor semna: „Vom semna un document care va detalia o mulţime de reguli şi reglementări şi o mulţime de alte lucruri, şi este foarte cuprinzător”, le-a spus el.
Aproximativ 35 de lideri străini au sosit la Sharm el-Sheikh pentru o conferinţa pentru Gaza. Trump i-a întâmpinat stând în picioare în faţa un perete pe care scria cu litere mari „Pace 2025”. Unul câte unul, fiecare lider s-a apropiat de el, i-a strâns mâna şi a schimbat câteva cuvinte scurte în timp ce pozau pentru o fotografie. Printre liderii salutaţi de Trump s-a aflat şi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. După ce SUA nu i-au dat viză pentru a veni la Adunarea General a ONU luna trecută, aceasta este prima întâlnire şi conversaţie cu Trump pe care liderul palestinian o are după revenirea acestuia la Casa Albă.
Se remarcă însă absenţa prim-ministrului Benjamin Netanyahu, care s-a retras în ultimul moment, invocând sărbătoarea Simhat Torah, care începe luni seară. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan ar fi ameninţat însă că va boicota conferinţa împreună cu alţi lideri musulmani, dacă Netanyahu ar fi participat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.