Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că se opune „ferm” ca Ucraina să folosească rachete americane cu rază lungă de acţiune pentru atacuri în Rusia, promiţând în acelaşi timp să nu abandoneze Kievul într-un interviu publicat joi de revista TIME, care l-a declarat personalitatea anului, relatează AFP.

„Mă opun ferm trimiterii de rachete la sute de kilometri în interiorul Rusiei. De ce facem acest lucru? (…) Nu facem decât să escaladăm acest război şi să îl înrăutăţim”, a declarat Donald Trump în interviul acordat la 25 noiembrie, la reşedinţa sa din Florida, potrivit TIME, înainte de întâlnirea sa de săptămâna trecută cu preşedinţii francez şi ucrainean, Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski, pentru a marca redeschiderea catedralei Notre-Dame din Paris.

Rachetele americane ATACMS, folosite de ucraineni în câteva atacuri pe teritoriul Rusiei, au o rază maximă de acţiune de 300 de kilometri.

Întrebat despre declaraţiile lui Donald Trump, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă a declarat joi că nu doreşte să „intre într-o polemică” cu tabăra preşedintelui ales pe această temă.

„Politica preşedintelui Biden a fost să facem tot ce putem (…) pentru a ne asigura că Ucraina se poate apăra, astfel încât, dacă şi când vom ajunge la negocieri, preşedintele Zelenski să fie în cea mai bună poziţie posibilă”, a declarat John Kirby în cadrul unui briefing de presă.

În interviul acordat TIME, Donald Trump a mai declarat că doreşte să „ajungă la un acord” pentru a rezolva conflictul din Ucraina. „Şi singura modalitate de a ajunge la un acord este să nu renunţi”, a adăugat el când a fost întrebat dacă intenţionează sau nu să renunţe la sprijinul său pentru Kiev.

Joi, TIME l-a desemnat pe Donald Trump personalitatea anului 2024.

După ce a obţinut în noiembrie undă verde de la Washington şi Londra pentru a trage cu rachete americane ATACMS şi britanice Storm Shadow cu rază lungă de acţiune asupra teritoriului rus, Kievul a efectuat lovituri folosind aceste arme precise, provocând de fiecare dată furia Moscovei. Preşedintele Vladimir Putin a ameninţat că va folosi racheta hipersonică experimentală Oreşnik a Rusiei, care poate transporta un focos nuclear, pentru a bombarda centrele de decizie de la Kiev şi ţările occidentale care ajută Ucraina să efectueze atacuri pe teritoriul rus.

Kremlinul a declarat joi că armata rusă va răspunde „în mod obligatoriu” atacului ucrainean din ziua precedentă, care, potrivit Moscovei, a fost efectuat împotriva unui aerodrom militar rus cu ajutorul rachetelor americane ATACMS, o linie roşie pentru Vladimir Putin.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version