Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a dat foc la două adăposturi pescăreşti din Delta Dunării, în Tulcea. Anchetatorii au stabilit că el a recurs la acest gest pentru a se răzbuna pe alţi pescari.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au anunţat, marţi, că procurorii cercetează un bărbat pentru două infracţiuni de distrugere, săvârşite prin incendiere.

 

Evenimente

14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou

Anchetatorii au stabilit că bărbatul, pescar din comuna Murighiol, pe fondul unei stări tensionate şi al dorinţei de a se răzbuna pe alţi pescari, a distrus prin incendiere, în 9 noiembrie, un adăpost pescăresc de pe digul de protecţie al centurii Holbina. Ulterior, el a incendiat un alt adăpost pescăresc din aceeaşi zonă, cauzând distrugerea în totalitate şi a acestuia.

 

Bărbatul a fost reţinut  iniţial pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Judecătoriei Tulcea care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version