Salvamontiștii atraga atenția turiștilor asupra riscului de a fi atacați de câinii de la stână în timpul drumețiilor pe munte. Potrivit acestora, înmulțumirea câinilor de la stână a condus la tot mai multe atacuri asupra turiștilor și vin cu o serie de recomandări pentru cei care doresc să meargă pe munte.
Salvatorii montani atrag atenţia asupra faptului că, pentru turişti, câinii de la stâne reprezintă ”un pericol real pe traseele montane”, precizând că aceste incidente au deveenit din ce în ce mai frecvente asupra celor care aleg să meargă pe traseele montane.
Printre recomandările făcute de salvamontiști se numără evitarea apropieri de stâne sau de animalele din jurul acestora, dar și evitarea hrănirii câinilor sau altor animale.
“Le recomandăm turiştilor să evite apropierea de stâne şi de animalele aflate în jurul acestora. Ocoliţi aceste zone la o distanţă cât mai mare, chiar dacă asta presupune să deviaţi puţin de la traseul iniţial sau să pierdeţi timp suplimentar. De asemenea, le recomandăm să fie extrem de vigilenţi în zonele unde există stâne sau turme de animale! Chiar dacă unii câini par inofensivi sau prietenoşi, comportamentul lor se poate schimba brusc când percep un pericol pentru turma pe care o păzesc. Nu încercaţi să-i hrăniţi, să-i atingeţi sau să le vorbiţi. Nu faceţi gesturi bruşte, nu strigaţi şi nu fugiţi în faţa lor – orice comportament considerat agresiv sau neobişnuit poate declanşa un atac”, afirmă directorul Salvamont Braşov, Sebastian Marinescu, potrivit News.ro.
De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să nu fugă și să își păstreze calmul și să încerce să își protejee fața și mâinile cu rucsacul sau cu o haină.
„Dacă aveţi animale de companie, ţineţi-le mereu în lesă şi la distanţă de turmă şi de câini. Pentru siguranţa tuturor, vă rugăm să urmaţi traseele marcate şi să acordaţi atenţie panourilor de avertizare sau informaţiilor de pe teren şi să semnalaţi orice incident cu câinii de la stână autorităţilor competente, pentru a putea fi luate măsuri suplimentare”, recomandă salvamontiștii.
De asemenea, salvamontiștii fac un „apel ferm” și la proprietarii de stâne să își supravegheze câinii, să monteze panouri de avertizare vizibile pentru turiști și să limiteze accesul câinilor agresivi pe traseele turistice.
Editor : A.R.