Uniunea Europeană a anunţat că a convenit accelerarea negocierilor cu Statele Unite, pentru a evita un război comercial transatlantic, indicând o abordare mai amicală la doar câteva zile după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat blocul comunitar că profită de SUA şi încetineşte negocierile, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

„Există acum un nou impuls pentru negocieri”, le-a spus jurnaliştilor luni Paula Pinho, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la o zi după ce preşedintele CE, Ursula von der Leyen, a vorbit la telefon cu Donald Trump. „Ei au convenit să accelereze negocierile comerciale şi să rămână în contact strâns”, a adăugat Pinho.

După convorbire, Trump a revenit asupra ameninţării sale că va impune tarife de 50% la importurile din Uniunea Europeană începând de luna viitoare, acceptând o prelungire a datei limită până la 9 iulie, pentru a da mai mult timp părţilor să ajungă la un acord.

„Am avut o discuţie foarte plăcută şi am acceptat amânarea. Ea a spus că ne vom întâlni rapid pentru a vedea dacă putem ajunge la un acord”, a spus Trump la revenirea la Washington după un weekend în New Jersey.

Imediat după anunţarea prelungirii termenului limită, moneda euro şi dolarul american s-au apreciat în raport cu francul elveţian, o valoare tradiţională de refugiu în perioade cu turbulenţe.

Discuţiile au fost până acum afectate de o multitudine de probleme, fără a se găsi terenul comun pentru ambele părţi. Europenii se plâng că nu este clar ce vrea SUA şi cine vorbeşte pentru preşedintele american.

Vineri, Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din ţările Uniunii Europene începând cu 1 iunie şi a dat de înţeles că negocierile comerciale între Washington şi Bruxelles sunt în impas. „Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite în comerţ, este foarte dificil să se negocieze cu ea. Discuţiile noastre cu ei nu duc nicăieri. În aceste condiţii, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie”, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

Comisarul pentru pentru comerţ şi securitate economică, Maros Sefcovic, urma să discute luni cu secretarul american al Comerţului, Howard Lutnick. Ambasadorii UE ar urma să aibă luni o întâlnire de ultim moment pentru a discuta cele mai recente evoluţii cu Comisia Europeană.

Conform calculelor Bloomberg, ameninţarea lui Trump cu taxe vamale americane de 50% ar afecta comerţul cu mărfuri dintre UE şi SUA, în valoare de 321 miliarde de dolari, reducând PIB-ul Statelor Unite cu aproximativ 0,6% şi majorând preţurile cu peste 0,3%.

Deşi UE declară că prioritatea sa o reprezintă găsirea unei soluţii negociate cu SUA, pregăteşte şi măsuri de retorsiune dacă va fi necesar. UE a aprobat taxe vamale la mărfurile SUA de 21 miliarde de euro (23,9 miliarde de dolari) ca răspuns la taxele pe metale anunţate de Trump, care pot fi rapid implementate. Ele vizează state americane sensibile din punct de vedere politici şi includ produse cum ar fi boabe de soia din Louisiana, de unde provine preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, precum şi produse agricole şi motociclete.

De asemenea, blocul comunitar pregăteşte o listă suplimentară de produse americane la care se vor aplica taxe vamale, în valoare de 95 miliarde de euro, şi vor viza avioanele Boeing, maşinile produse în SUA şi whisky.

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version