Autoritatea irlandeză de protecţie a datelor (DPC), care acţionează în numele Uniunii Europene, a deschis vineri o anchetă asupra utilizării datelor personale de către reţeaua socială X, deținută de Elon Musk, pentru a antrena modelele sale de inteligenţă artificială (IA), în special Grok.

Ancheta se referă la „datele personale incluse în informaţiile accesibile publicului postate pe platforma socială X de către utilizatori” din Uniunea Europeană şi Spaţiul economic european, a precizat DPC într-un comunicat preluat de AFP, potrivit Agerpres.

Reţeaua socială X s-a angajat în septembrie să nu mai exploateze anumite date persoanele ale utilizatorilor săi europeni pentru a-şi antrena programul de IA.

DPC a anunţat atunci că a retras o procedură în justiţie pe care o declanşase în faţa Înaltei Curţii irlandeze în acest caz.

Anunţul din septembrie se referea la datele personale exploatate între 7 mai şi 1 august anul trecut. Însă compania a continuat după această dată să-şi dezvolte modelele de inteligenţă artificială.

Autoritatea irlandeză va examina deci conformitatea acestei dezvoltări cu „o serie de dispoziţii cheie ale GDRP”, regulamentul european de protecţie a datelor, „în special în ceea ce priveşte legalitatea şi transparenţa tratamentului” informaţiilor, adaugă comunicatul.

Autoritatea irlandeză de protecţie a datelor are competenţa de a acţiona în numele UE pentru că sediul european al X se află în Irlanda, la fel ca cele ale altor giganţi din Silicon Valley.

Giganţii americani ai tehnologiei, printre care se numără X, sunt în centrul discuţiilor comerciale dintre UE şi SUA.

Dacă aceste discuţii eşuează, Comisia Europeană ar putea decide să-i taxeze pe aceştia, a ameninţat preşedinta sa Ursula von der Leyen.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version