Uniunea Europeană îşi va suspenda pe o durată de şase luni cele două pachete de contramăsuri luate ca răspuns la tarifele americane, în urma unui acord cu preşedintele american Donald Trump, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează Reuters.
Acordul UE-SUA lasă multe întrebări deschise, inclusiv ratele tarifare pentru băuturi spirtoase, iar ordinul executiv al lui Trump de săptămâna trecută, care stabileşte tarife de 15% pentru majoritatea bunurilor din UE, nu a inclus excepţii, cum ar fi pentru automobile şi piese auto.
Oficialii UE au declarat că se aşteaptă ca mai multe ordine executive să urmeze în curând dinspre Casa Albă.
„UE continuă să colaboreze cu SUA pentru a finaliza o declaraţie comună, astfel cum s-a convenit la 27 iulie”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Având în vedere aceste obiective, Comisia va lua măsurile necesare pentru a suspenda timp de 6 luni contramăsurile UE împotriva SUA, care ar fi trebuit să intre în vigoare la 7 august”, a precizat oficialul de la Bruxelles.
Tarifele de retorsiune au două componente: una ca răspuns la taxele americane pentru oţel şi aluminiu, iar cealaltă la tarifele de bază şi pentru automobile impuse de Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.