Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă, în orașul Korschenbroich din vestul Germaniei, situat în apropiere de frontiera cu Olanda. Cel puțin două persoane, între care și pilotul, au murit, relatează Deutsche Welle.

Avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit pe terasa unei case din Korschenbroich, în vestul Germaniei, în apropierea orașului Mönchengladbach, provocând un incendiu, fiind necesară intervenția pompierilor. Două persoane au murit, a confirmat un purtător de cuvânt al poliției.

Una dintre persoanele decedate este probabil pilotul avionului, în vârstă de 71 de ani, a mai declarat oficialul, precizând că cealaltă persoană decedată nu a fost încă identificată. Din primele informații, pilotul era singur în aparatul de zbor, scrie DW.

Cauza accidentului nu poate fi încă stabilită, conform polițiștilor. 

 

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version