Poliţia britanică a acuzat un bărbat de 37 de ani – cu nume aparent românesc – de distrugere criminală, motivată religios, după o serie de vandalizări „revoltătoare” comise asupra unor sinagogi şi clădiri evreieşti din nord-vestul Londrei, relatează Reuters.

Şapte sedii evreieşti au fost ţinta unor incidente separate în ultimele zece zile, a declarat poliţia, inclusiv patru sinagogi care au fost murdărite cu o „substanţă”, în timp ce un „lichid” a fost împrăştiat către o şcoală şi peste o maşină.

„Substanţa” şi „lichidul” erau fluide corporale, a relatat Sky News.

Poliţia a calificat aceste acte drept „revoltătoare şi îngrozitoare”.

Poliţia a anunţat că l-a acuzat pe Ionuţ-Cristian Bold, fără domiciliu stabil, de şase capete de acuzare pentru daune penale agravate de motive rasiale sau religioase, trei capete de acuzare de distrugere a proprietăţii şi alte infracţiuni. Acesta urmează să fie audiat luni în faţa Tribunalului Magistraturii din Willesden, unde îşi va prezenta pledoaria.

„Vom trata întotdeauna acuzaţiile de această natură cu maximă seriozitate, iar aceste acuzaţii sunt rezultatul unei anchete efectuate de o echipă de poliţişti locali”, a declarat superintendentul Zubin Writer într-un comunicat.

Nivelul antisemitismului în Marea Britanie a crescut brusc în urma atacurilor din 7 octombrie 2023 ale Hamas asupra Israelului şi a războiului care a urmat în Gaza, iar ţara a suferit al doilea cel mai grav an din punct de vedere al antisemitismului în 2024, cu peste 3.500 de incidente înregistrate, a declarat în februarie organismul evreiesc care oferă consiliere comunităţilor în materie de securitate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version