Ken Wilson, care locuiește în Vacaville, între Sacramento și San Francisco, a fost îngrijorat de faptul că factura sa era mai mare decât a altor persoane, ceea ce nu avea sens pentru el, deoarece căuta adesea să economisească energie electrică, a declarat el pentru postul local de televiziune KMAX/KOVR, citat de The Guardian.

„Am încercat să economisesc energia electrică și să-mi reduc costurile pentru că facture devenise foarte scumpă”, povestește Wilson.

În cele din urmă, el s-a plâns la compania locală de utilități, PG&E, care a trimis un muncitor să investigheze. „Am crezut că există o scurgere sau că cineva îmi fură electricitatea sau că aparatul care contorizează este defect, pentru că ceva nu era în regulă”, a declarat Wilson.

În schimb, PG&E a descoperit că – surpriză – contorul lui Wilson era conectat la apartamentul nr. 91 din clădirea sa, nu la apartamentul său, nr. 90, unde locuia el. Înregistrările au sugerat că situația se petrecea cel puțin din 2009.

Luni, PG&E și-a cerut scuze într-o declarație și a afirmat că o investigație preliminară a arătat că „numărul contorului pentru apartamentul clientului a fost facturat unui alt apartament începând din 2009”.

Dar Wilson a declarat pentru KMAX/KOVR că s-a mutat în apartament în 2006 și crede că este posibil să fi plătit factura greșită încă de la început – un total de 18 ani. „Sper doar că această poveste îi va ajuta și pe alții. Nu pot fi singurul”, a spus el.

Deocamdată, însă, Wilson va continua, pentru o vreme, să plătească factura vecinului său – deoarece PG&E a declarat că aceasta poate fi modificată doar în următorul ciclu de facturare.

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version