Autorităţile iraniene au executat miercuri un bărbat găsit vinovat de agresarea a 59 de femei la Teheran, potrivit agenţiei de presă a Autorităţii Judiciare Mazan, relatează AFP.

Acuzatul, prezentat ca fiind Rastgooï Kandolaj, ”a rănit 59 de femei şi fete tinere cu o sulă şi a semănat teroarea la Teheran”, anunţă Mazan.

Unele dintre agresiuni au avut loc în 2018, potrivit agenţiei.

Vârsta şi data arestării bărbatului nu au fost dezvăluite de către autorităţi.

Sula este un instrument metalic folosit la perforarea materialelor dure.

Potrivit puterii judiciare, bărbatul respectiv se deplasa pe motocicletă, cu faţa acoperită, şi îşi agresa victimele pe la spate.

Iranul este ţara care efectuează cele mai numeroase execuţii după China, potrivit organizaţiei de apărare a drepturilor omului Amnesty International.

Însă nicio cifră oficială nu este disponibilă în acest sens.

Iranul aplică pedeapsa cu moartea în cazul multor infracţiuni penale, de la trafic de droguri şi crimă şi până la viol şi agresiune sexuală.

În septembrie au fost executate două persoane, condamnate cu privire la un jaf armat şi uciderea unui poliţist.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version