Poliţia germană a arestat la Magdeburg (centru) un bărbat tânăr, în vârstă de 21 de ani, ”originar din Asia centrală”, pe care-l suspectează de ”planuri de atentat” eventual ”motivate de islamism”, declară AFP autorităţile, confirmând astfel o dezvăluire a presei germane.

Ministerul de Interne al landului Saxonia-Anhalt, a cărei capitală este Magdeburg, pregăteşte ”o ordonanţă de expulzare” a suspectului, care a fost plasat vineri în detenţie provizorie, a declarat AFP ministerul.

Această măsură este posibilă ”împotriva unui străin care, pe baza unui prognostic care la are la bază fapte, cu scopul de a preveni un pericol particular” la adresa securităţii publice ”sau o ameninţare teroristă” în Germania, precizează aceeaşi sursă.

Această arestare a avut loc în aceeaşi zi în care cinci bărbaţi – un egiptean, trei marocani şi un sirian – suspectaţi de pregătirea unui atentat cu maşină, de inspiraţie islamistă, viza un târg de Crăciun în Bavaria, în sudul Germaniei.

Egipteanul, în vârstă de 56 de ani, este imam la o moschee în apropiere de oraşul Dingolfing-Landau, situat în apropiere de Munchen, potrivit tabloidului Bild.

Arestarea tânărului de 21 de ani la Magdeburg intervine, de asemenea, aproape la exact un an de la atentat sângeros într-un târg de Crăciun în acest oraş.

ŞASE MORŢI ŞI PESTE 300 DE RĂNIŢI ÎN 2024

Un saudit islamofob, Taleb Jawad al-Abdulmohsen, care a recunoscut că a condus un vehicul cu care a intrat în muşţime, este judecat în prezent cu privire la acest atac cu maşina, soldat cu şase morţi şi peste 300 de răniţi.

Fapta sa a readus în prim-plan probleme de securitate şi a inflamat dezbaterea pe tema imigraţiei şi securităţii, în contextul în care Germania se afla în plină campanie în vederea alegerilor legislative şi în urma mai multor atacuri cu cuţitul, unele dintre ele comise de către străini.

În alegerile legislative din februarie, Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a obţinut un scor istoric şi s-a clasat pe locul doi.

Târgul de Crăciun de la Magdeburg, a cărui deschidere a fost incertă până în ultimul moment, din cauza exigenţelor sporite de securitate, a fost deschis la sfârşitul lui noiembrie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version