Martin Scorsese, Gloria Estefan, J Balvin, Whoopi Goldberg, Russel Crowe, Antonio Banderas şi Eva Longoria, se numără printre vedetele care deplâng moartea papei Francisc, care „a deschis inimile şi minţile” şi a luat apărarea celor marginalizaţi, transmite marţi agenţia EFE.
„Compasiunea, bunătatea şi smerenia sa vor rămâne mereu în memorie”, a scris actriţa americană Eva Longoria pe contul său de Instagram, alături de o serie de fotografii în care apare salutându-l pe papă împreună cu soţul ei, mexicanul José Antonio Bastón, în piaţa de la Vatican, scrie Agerpres.
Pentru Gloria Estefan, cel mai important lucru este că papa „a deschis inimile şi minţile şi ne-a ghidat cu curaj”. „Îi mulţumim că a pus dragostea şi acceptarea mai presus de orice, până în ultimele sale clipe pe acest pământ”, a declarat cântăreaţa cubaneză pe reţelele sociale.
Actriţa americană Whoopi Goldberg, printre ale cărei cele mai cunoscute roluri se numără cel din „Sister Act”, a postat de asemenea o fotografie în care îl ascultă cu atenţie, zâmbind, pe suveranul pontif.
„El a fost cel mai apropiat, după o lungă perioadă de timp, de amintirea faptului că iubirea lui Iisus Hristos îi învăluie pe credincioşi şi pe necredincioşi”, a declarat actriţa americană, care l-a comparat pe papa Francisc cu papa Ioan al XXIII-lea, „care a făcut din credinţă o realitate”.
Vedeta şi-a încheiat mesajul cu o urare: „Mergi înainte, papa Francisc, cu dragostea ta pentru umanitate şi cu râsul tău!”.
O fotografie cu el râzând alături de papă a fost imaginea aleasă de J. Balvin pentru a-şi lua rămas bun de la Francisc. „Odihneşte-te în pace”, este mesajul scurt ce însoţeşte imaginea.
„A lăsat o lumină care nu va putea fi niciodată stinsă”
Și Martin Scorsese l-a omagiat pe papă. Legendarul regizor este un obişnuit al Vaticanului şi s-a întâlnit cu papa de mai multe ori de-a lungul carierei sale, construind o relaţie datorită aprecierii lor reciproce pentru artă. „Se pot spune atât de multe despre semnificaţia Papei Francisc şi tot ce a însemnat el pentru lume, pentru biserică, pentru papalitate. Voi lăsa asta pe seama altora”, a spus Scorsese pentru Variety, citat de News.ro. „A fost, în toate privinţele, o fiinţă umană remarcabilă. Şi-a recunoscut propriile defecte. A radiat înţelepciune. Radia bunătate. Avea un angajament de fier faţă de bine. Ştia în sufletul său că ignoranţa este o plagă teribilă pentru omenire. Aşa că nu a încetat niciodată să înveţe. Şi nu a încetat niciodată să ilumineze. Şi a îmbrăţişat, predicat şi practicat iertarea. Iertarea universală şi constantă”.
Legendarul regizor a continuat: „Pierderea pentru mine este profundă – am avut norocul să-l cunosc şi îmi vor lipsi prezenţa şi căldura lui. Pierderea pentru lume este imensă. Dar a lăsat o lumină în urmă, care nu va putea fi niciodată stinsă”.
În mai 2023, Scorsese s-a întâlnit cu Papa Francisc şi a anunţat că va face un alt film centrat pe Iisus, după ce a portretizat anterior figura biblică în „The Last Temptation of Christ” din 1988, cu Willem Dafoe, şi „Silence” din 2016, cu Andrew Garfield.
„O zi frumoasă la Roma, dar o zi tristă pentru credincioşi”
O altă celebritate care a deplâns moartea papei a fost Sylvester Stallone, care a postat pe contul său de Instagram o serie de fotografii cu el şi familia în cursul unei întrevederi cu suveranul pontif, alături de mesajul: „Un om minunat! Odihneşte-te în pace, sfinte părinte!”.
Celebrul prezentator TV american Jimmy Fallon a postat, de asemenea, un mesaj pe Instagram pentru a-şi exprima recunoştinţa că l-a putut întâlni pe suveranul pontif vara trecută. „Mă bucur că te-am făcut să râzi. Mulţumesc pentru cuvintele încurajatoare. Odihneşte-te în pace!”, a adăugat Fallon publicând, de asemenea, o imagine în care îl salută pe papă.
Actorul Russell Crowe, cunoscut pentru rolul său din „Gladiator”, s-a alăturat vedetelor care au transmis condoleanţe. „O zi frumoasă la Roma, dar o zi tristă pentru credincioşi. Odihneşte-te în pace, Francisc”, a scris el pe reţeaua X.
Andrea Bocelli şi-a luat rămas-bun de la papă cu o fotografie publicată pe Instagram în care apare sărutând mâna papei Francisc, pe care l-a definit drept „un campion suprem al păcii”.
„Privilegiul de a fi martorii perioadei istorice însufleţite de pontificatul său – o sursă de speranţă şi inspiraţie pentru toţi – a fost cea mai mare onoare pentru noi”, a declarat tenorul italian, referindu-se la el şi la soţia sa, Veronica.
Cântăreaţa italiană Laura Pausini a postat pe Instagram o frumoasă fotografie alb-negru cu papa ţinând un porumbel în mână, alături de fraza „Ai curajul să fii fericit”.
Un rămas-bun similar din partea soţiei lui Cristiano Ronaldo, Georgina Rodríguez, influencer şi model, care a postat o fotografie cu Francisc însoţită de unul dintre cele mai memorabile citate ale papei: „Când femeile preiau conducerea, lucrurile merg mai bine”.
Antonio Banderas a deplâns, de asemenea, moartea papei Francisc, subliniind „bunătatea, iubirea şi mila sa faţă de cei mai nevoiaşi”.
Într-un scurt mesaj postat pe reţelele sociale, actorul spaniol a rememorat activitatea papei în fruntea Bisericii Catolice, postând, de asemenea, o fotografie în care îl salută pe papă, la audienţa generală din 13 aprilie 2016.
Editor : A.P.