Justiţia britanică a decis luni că Vladimir Motin, căpitanul rus al unui vas port-container care a intrat în coliziune cu un petrolier american în Marea Nordului, în martie 2025, provocând moartea unei persoane, se face vinovat de omor involuntar, relatează Reuters şi AFP.
Vladimir Motin, în vârstă de 59 de ani, judecat din 12 ianuarie la Londra, a fost găsit vinovat de uciderea unui membru al echipajului său, filipinezul Mark Angelo Pernia. Juraţii tribunalului Old Bailey au avut nevoie de opt ore de deliberări pentru a ajunge la această decizie.
Vladimir Motin era căpitanul vasului Solong când acesta s-a ciocnit cu petrolierul Stena Immaculate, care era ancorat şi transporta puţin peste 220.000 de barili de combustibil de aviaţie de înaltă calitate. Accidentul din 10 martie 2025 a provocat un incendiu pe ambele nave şi a cauzat moartea lui Mark Pernia, cetăţean filipinez, al cărui corp nu a fost găsit şi care este presupus mort.
Procurorul Tom Little a declarat juraţilor la începutul procesului că Vladimir Motin nu a făcut „absolut nimic” pentru a preveni coliziunea, fiind pe traiectoria de coliziune cu Stena Immaculate cu mai mult de 30 de minute înainte de accident.
Avocatul lui Motin, James Leonard, a declarat că Motin a încercat fără succes să dezactiveze pilotul automat al navei Solong şi să schimbe cursul, susţinând că, deşi Motin era responsabil, nu a comis o neglijenţă gravă.
Motin, care a pledat nevinovat, a fost condamnat pentru omor din neglijenţă gravă în cazul lui Pernia, după un proces la tribunalul Old Bailey din Londra. Sentinţa va fi pronunţată joi.
Little a declarat în instanţă că soţia lui Pernia, care locuieşte în Filipine, era însărcinată în şapte luni la momentul decesului acestuia şi că, între timp, copilul lor s-a născut.
PROCESUL PENAL VA FI URMAT DE PROCESE CIVILE
Nava Solong, sub pavilion portughez, se îndrepta de la Grangemouth, Scoţia, către Rotterdam, Olanda, transportând în principal alcool, o cursă pe care Motin a declarat că o făcuse de mai multe ori.
Stena Immaculate aştepta un loc de acostare pentru a descărca marfa când a fost lovită de Solong cu o viteză de 29 km/h, provocând un incendiu şi aruncându-l pe Pernia în mare.
Naţionalitatea rusă a lui Motin a dat naştere unor speculaţii privind un sabotaj intenţionat, dar surse din domeniul securităţii maritime au declarat la momentul respectiv că nu existau indicii privind vreo activitate rău intenţionată.
Sistemul de alarmă al navei Solong fusese oprit, iar echipajele navelor Stena Immaculate şi Solong nu au fost avertizate cu privire la coliziune, a declarat Little juraţilor luna trecută.
Accidentul face şi obiectul unui proces civil, proprietarul navei Solong, o filială a Ernst Russ, fiind acţionat în justiţie la Înalta Curte din Londra. Acesta a solicitat respingerea cazului, iar audierea va avea loc luna viitoare.
Ernst Russ a declarat anul trecut că înfiinţează un fond pentru potenţiale procese şi a acordat sprijin familiei lui Pernia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

