Încă o navă care părăsea Iranul a fost atacată miercuri în Strâmtoarea Ormuz, anunţă agenţia se securitate maritimă britanică UKMTO, în contextul în care Statele Unite menţin o blocadă impusă porturilor iraniene,, la scurt timp după ce Gardienii Revoluţiei au deschis focul împotriva unui portcontainer, relatează The Associated Press şi AFP.
Nava, care se afla la opt mile marine (kilometri) vest de Iran, ”a semnalat că s-a tras în ea şi este imobilizată în prezent pe mare”, a anunţat UKMTO.
Echipajul este ”teafăr şi nevătămat” şi nu s-a semnalat nicio pagubă, potrivit aceleiaşi surse,
Centrul de Operaţiuni Maritime Comericale al Regatului Unit (UKMTO) nu a identificat imediat cine a tras în navă.
Însă suspiciunile au vizat imediat Iranul.
Agenţia a anunţat anterior tiruri împotriva unui portcontainer în largul Omanului.
Cele două atacuri au loc la câteva zile după ce Statele Unite au confiscat un portcontainer iranian, după ce au deschis focul împotriva acestuia, în weekend, şi au urcat la bordul unui petrolier cu legături cu comerţul petrolier iranian, la Oceanul Indian.

