Bucătarul preferat al Tinei Turner, elvețianul Rico Zandonella și-a pierdut steaua Michelin, la 40 de ani după ce a primit-o. La 64 de ani, el s-a declarat „devastat” în urma acestui eveniment.

„Ghidul Michelin” a premiat recent, printr-o petrecere fastuoasă, cei mai buni bucătari și bucătărese din Elveția. Nu mai puțin de 18 bucătari au primit o nouă stea, pentru alții a urmat confirmarea muncii prin menținerea rangului acordat. Doar numele lui Rico Zandonella nu figura pe listă, scrie ziarul elvețian Blick.

Chef-ul elvețian, în vârstă de 64 de ani, tocmai a aflat cu acea ocazie că după 40 de ani de carieră și-a pierdut steaua. „Sunt devastat”, a declart Zandonella pentru ghidul „Gault Millau”. „Nu am nicio explicație”.

Fostul bucătar preferat al Tinei Turner nici măcar nu a fost informat telefonic despre această veste. „Mi s-a dat de înțeles anul trecut că se dorea să se facă loc pentru noua generație.” Doar că bucătarul-șef nu se aștepta ca acest lucru să se întâmple atât de repede..

 

 

Editor : Sebastian Eduard

Share.
Exit mobile version