O rachetă rusească a lovit vineri un loc de joacă în oraşul Mykolaiv din sudul Ucrainei. Un copil şi doi adulţi au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite, au declarat oficialii, potrivit Reuters.
„Un loc de joacă în apropierea unei case obişnuite… În fiecare zi, Rusia dovedeşte cu teroarea sa că presiunea asupra sa nu este suficientă”, a notat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în social media.
El a postat imagini de la faţa locului care arătau două corpuri zăcând pe jos. Unul era corpul grav mutilat al unui copil, acoperit de sânge, praf şi resturi. O parte a unei rachete se afla alături.
Oraşul-port Mikolaiv şi regiunea înconjurătoare sunt în mod regulat atacate de Rusia.
Vitalii Kim, guvernatorul regional, a salutat locuitorii oraşului care s-au grăbit să ajute la faţa locului înainte de sosirea medicilor.
Pe Telegram, el a precizat că o altă rachetă a căzut în altă parte în regiune.
Moscova neagă că ar fi vizat civili sau infrastructura civilă în invazia sa din Ucraina. Mii de oameni au fost ucişi şi răniţi în atacurile sale, scrie News.ro.
Editor : Sebastian Eduard