Un copil de aproximativ 12 ani a căzut, sâmbătă, într-un canal tehnologic cu o adâncime de patru metri, în clădirea dezafectată a unei foste centrale termice din Târgu Mureş. El a fost preluat în stare gravă de un echipaj medical, având fracturi la braţe.

„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi să intervină, cu puţin timp în urmă, pentru salvarea unui minor căzut într-un canal tehnologic, cu o adâncime de aproximativ 4 metri, aflat într-o clădire dezafectată a unei foste centrale termice, situată pe strada Banat din municipiul Târgu Mureş”, a transmis, sâmbătă seară, ISU Mureş, scrie News.ro.

Acolo au fost mobilizate o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.

„Minorul, în vârstă de aproximativ 12 ani, a fost extras de salvatori şi predat echipajului medical, conştient, prezintă fracturi la membrele superioare şi a fost încadrat de echipajul medical de cod roşu”, a precizat sursa citată.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version