Muzeul Național de Artă din Grecia a publicat luni după-amiază fotografii ale operelor de artă vandalizate de deputatul fundamentalist Nikos Papadopoulos din partidul ultraortodox Niki, care a susținut că acestea insultau creștinismul, relatează Kathimerini.

Consiliul de administrație al Galeriei Naționale a emis o declarație de condamnare a atacului, descriindu-l drept un act de vandalism și cenzură care subminează expresia artistică.

Potrivit declarației, Papadopoulos, împreună cu un alt individ, a vandalizat patru opere de artă ale artistului Christophoros Katsadiotis, care erau expuse ca parte a expoziției „The Allure of the Bizarre”.

„Galeria Națională – Muzeul Alexandros Soutzos a fost atacat de deputatul Niki Nikos Papadopoulos, care, cu ajutorul unui alt individ, a vandalizat patru opere de artă ale artistului Christophoros Katsadiotis”, se arată în declarație, adăugându-se că „le-au smuls cu forța de pe perete și le-au aruncat pe podea, provocând ruperea lor”.

„Condamnăm fără echivoc orice act de vandalism, violență și cenzură care subminează libertatea de exprimare artistică protejată de Constituție”, se încheie declarația.

Papadopoulos a fost reținut pentru scurt timp la Muzeul Național de Artă, înainte de a fi eliberat după ce a fost acuzat de o infracțiune minoră pentru deteriorarea proprietății.

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version