Comitatul Palm Beach din Florida a aprobat marţi redenumirea unei secţiuni de drum care duce la reşedinţa preşedintelui american Donald Trump, clubul Mar-a-Lago, după numele republicanului.
Prin acest acord, secţiunea din Southern Boulevard (SR 80) dintre Kirk Road şi South Ocean Boulevard va purta numele de „President Donald J. Trump Boulevard”, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
Cei şapte consilieri din Comisia Comitatului Palm Beach au votat în unanimitate schimbarea numelui traseului în onoarea preşedintelui.
Această decizie vine la 10 ani după ce oraşul Riviera Beach, din acelaşi comitat Palm Beach, a redenumit o secţiune a istoricei autostrăzi Old Dixie Highway drept „President Barack Obama Highway”.
Nu este prima dată când Florida îi aduce un omagiu preşedintelui Trump. În 2023, oraşul Hialeah, parte a comitatului Miami-Dade şi cu o populaţie cubano-americană numeroasă, a redenumit o secţiune a bulevardului Palm Avenue drept „President Donald J. Trump Avenue”.
Editor : B.P.