Comisia Europeană a pornit o procedură legală (infringement) împotriva României pentru că autoritățile de la București încalcă în mod repetat normele europene. Concret, Bucureștiul a autorizat în mod excepțional, în mai multe rânduri folosirea insecticidelor din clasa neonicotinoidelor, mortal pentru albine.
Comisia acuză că „România a acordat în mod repetat autorizații de urgență pentru produse de protecție a plantelor care conțin substanțe neonicotinoide, contrar RPF. Neonicotinoidele sunt un grup de insecticide care pot fi dăunătoare pentru polenizatori, inclusiv pentru albine. În 2018, Comisia a adoptat, în temeiul RPF (Facilitatea pentru redresare și reziliență), regulamente de punere în aplicare care interziceau în mod expres utilizarea în aer liber pentru trei dintre acestea, și anume substanțele imidacloprid, clotianidin și tiametoxam.”
În același comunicat, oficialii europeni transmit: „În 2018, Comisia a adoptat, în temeiul RPF, regulamente de punere în aplicare care interziceau în mod expres utilizarea în aer liber pentru trei dintre acestea, și anume substanțele imidacloprid, clotianidin și tiametoxam.
În pofida avertismentelor repetate din partea Comisiei, România a acordat, în total, 12 autorizații temporare de urgență în temeiul articolului 53 alineatul (1) din RPF, în 2023 și 2024, pentru utilizarea în aer liber a substanțelor imidacloprid și tiametoxam pentru semințele de cereale, de porumb și de floarea-soarelui.
Deși RPF permite statelor membre să acorde autorizații de urgență în caz de pericol grav care nu poate fi limitat prin alte mijloace rezonabile, o hotărâre preliminară a Curții de Justiție a Uniunii Europene din ianuarie 2023 a clarificat faptul că autorizațiile de urgență pentru tiametoxam sau imidacloprid pentru tratarea semințelor care urmează să fie semănate în aer liber sunt excluse, având în vedere restricțiile explicite prevăzute în regulamentele de punere în aplicare din 2018.”
Procedura de infringement
Etapele procedurii:
- Scrisoare de notificare, deschiderea formală a procedurii de infringement.
- Observaţiile statului membru – statul membru poate trimite Comisiei Europene observaţiile sale ca răspuns la scrisoarea formală primită.
- Aviz motivat – În cazul în care Comisia consideră răspunsul nesatisfăcător, aceasta adoptă un „aviz motivat” pe care îl transmite statului.
- Răspunsul statului membru – conţine măsurile întreprinse pentru a se conforma cu opinia motivată a Comisiei.
- Sesizarea CJUE – în cazul în care statul membru nu se conformează cu prevederile opiniei motivate în termenul stabilit, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Editor : A.R.