Un instalator sârguincios, venit să facă niște lucrări la o vilă din Viena, a găsit o comoară de 30 kg de monede din aur, relatează cotidianul local Heute.

Pe 11 noiembrie, muncitorii efectuau lucrări pe un șantier din cartierul vienez Penzing. Unul dintre ei a observat o frânghie, dar nu a încercat să afle unde ducea aceasta. A doua zi, unul dintre colegii săi a decis să tragă de frânghie și să-i urmărească traseul, dar fără succes. Intrigat, a luat apoi o lopată și a săpat până când a găsit o cutie metalică încastrată în beton. Cutia metalică cântărea aproximativ treizeci de kilograme și conținea monede de aur în valoare de 2,3 milioane de euro.

Proprietarul actual al imobilului nu știa nimic despre existența acestei comori. Casa fusese aparent abandonată de foștii ei ocupanți. „Este cu adevărat incredibil. Lucrez pe șantiere de când aveam 15 ani. Din când în când găsești câte o monedă, dar o astfel de descoperire este o nebunie”, a declarat, entuziasmat, muncitorul. Potrivit acestuia, cufărul ar fi fost ascuns înainte de al Doilea Război Mondial.

Codul civil austriac prevede acum ca proprietarul și instalatorul să împartă cele 2,3 milioane de euro în mod egal. Prin urmare, instalatorul a făcut descoperirea vieții sale și ar urma să primească aur în valoare de peste un milion de euro.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version