Un băiat de 21 de ani din comuna Smârdan, judeţul Galaţi, a fost amendat cu 2000 de lei, după ce a transmis o alertă falsă la 112 privind un accident rutier grav cu mai multe victime. În urma apelului, mai multe echipaje au intervenit, relatează News.ro.

La data de 19 ianuarie 2025, în spațiul public a apărut o știre conform căreia o persoană a apelat numărul unic de urgență 112 și a sesizat producerea unui grav accident rutier. Incidentul ar fi avut loc între localitățile Mihai Kogălniceanu și Cîșmele, din comuna Smârdan, județul Galați, și s-ar fi soldat cu multiple victime.

Ca urmare a acestui apel, la fața locului au fost trimise de urgență echipaje de intervenție, inclusiv forțe ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, echipe de descarcerare, SMURD cu ambulanțe de terapie intensivă și poliția rutieră.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a declarat că Polițiștii Biroului Rutier Galați au identificat autorul apelului fals. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 21 de ani, care locuia în comuna Smârdan, județul Galați.

El a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

„Pe această cale, amintim cetăţenilor că apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul”, explică Inspectoratul.

IPJ Galați precizează că alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție constituie contravenție și se pedepsește cu o amendă cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei.

Editor : A.S.

Share.
Exit mobile version