Mii de firme înregistrate la aceeași adresă, unele în apartamente modeste, fără nicio activitate economică reală. Curtea de Conturi a descoperit peste 2.400 de astfel de adrese în România, unde figurează aproape 50.000 de firme cu datorii de miliarde de lei. Autoritățile nu reușeșesc să le urmărească, iar statul pierde bani, în timp ce aceste firme se evaporă. O echipă Digi24 a mers pe teren să vadă cum arată, în realitate, aceste „sedii” de pe hârtie.
Isabella Neagu, jurnalist Digi24: Suntem pe o stradă liniștită din Capitală, în jurul meu sunt blocuri de locuințe, părinți care își duc copiii la școală și oameni care se grăbesc la cumpărături. Nimic nu duce cu gândul la faptul că într-un apartament obișnuit al unui bloc din spatele meu sunt înregistrate peste 1800 de societăți comerciale, care au adunat datorii mai mari de 450.000 de lei.
Isabella Neagu, jurnalist Digi24: O altă stradă, același fenomen, de data aceasta suntem într-o zonă mai aglomerată, cu trafic, magazine și câteva clădiri de birouri. La prima vedere pare că aici ar putea funcționa niște firme, în realitate însă, și aici, la o adresă, sunt înregistrate peste 2300 de societăți corerciale și mai mult de 6000 de persoane fizice autorizate, unele dintre ele inactive, altele au existat doar pe hârtie, însă sunt în continuare în registre și adună datorii.
– Ce este?
– O asociație. Îmi pare rău, eu acum mă grăbesc, vorbesc și la telefon.
– Deci nu aveți mai mute firme înregistrate aici?
– Nu există așa ceva, nu nu.
– Bine, mulțumesc.
*
– Știți ce funcționează aici? La nr 25?
– Nu știu, nu știu ce anume. Deși trec destul de des pe această stradă.
– Vedeți să intre oameni aici, angajați sau…?
– Eu, personal, nu am remarcat.
Multe dintre aceste firme, spun specialiștii, nu plăteasc taxe. Ele sunt create, rulează bani o perioadă, apoi dispar, iar statul rămâne cu paguba.
Gabriel Biriș, expert în fiscalitate: Când ai la o adresă sute, mii de firme, care vezi că în mod regular nu își plătesc datoriile declarate, în general astea sunt firme bidon, sau firme fantomă, care sunt folosite în frauda carusel, ca să fure TVA.
Raportul Curții de Conturi arată că peste 47.000 de firme figurează la aproximativ 2.400 de adrese din România, ale căror datorii însumate la bugetul de stat sunt de aproape 30 miliarde lei.
Gabriel Biriș, expert în fiscalitate: 30 de miliarde înțeleg că sunt sumele neplătite la buget de firmele astea, multe la aceeași adresă. Noi acum suntem în situația în care se discută măriri de taxe. De ce cresc taxe? Că se fură mult, nu că sunt taxele mici, că nu sunt mici, că se fură foarte mult.
Deficitul de colectare a taxei pe valoare în România a ajuns la un nivel de peste 36%, cel mai ridicat din Uniunea Europeană.
Editor : M.B.