Acuarele pe hârtie, fotografii, verigheta şi brâul cu paftale din argint, ceasul din aur cu pietre preţioase, lucrări şi obiecte de design care i-au aparţinut Reginei Maria, pot fi admirate, de vineri, într-o expoziţie, în premieră, la Sala Oglinzilor din Cazinoul de la Constanţa. Expoziţia va rămâne deschisă până în 20 septembrie.
„EA: Regina şi Marea”, proiectul expoziţional care explorează relaţia profundă dintre Regina Maria, cea mai iubită suverană a României, şi Marea Neagră, este organizată la 100 de ani de la construirea reşedinţei regale de la Mamaia.
„Principesa Maria a cultivat pictura nu doar ca pe o obligaţie aristocratică, ci ca pe un talent înnăscut. Moştenind de la mama sa o dragoste nemărginită pentru grădini, tânăra principesă a pictat aproape exclusiv flori, reuşind să le confere o profunzime catifelată prin măiestria culorilor diluate”, sunt informaţiile publicate pe panouri generoase în sală.
Se regăsesc aici patru acuarele pe hârtie „Irişi, „Maci”, „Lalele”, „Flori”, pictate de Regina Maria, din colecţii private, dar şi „Portretul Principesei Maria”, un pastel pe carton, semnat de Tini Rupprecht, care face parte din colecţia Muzeului Naţional Peleş.
O altă lucrare împrumutată pentru această expoziţie este tabloul „Regina Maria” de Ipolit Strâmbu, un ulei pe carton din colecţia lui Paul Surugiu (Fuego).
Obiectul de design care domină expoziţia, aflat în centrul Sălii Oglinzilor, este un scaun de tip jilţ din lemn de tei, Lily Chair, pictat manual, cu motivul floral preferat de regină, crinul. Acesta a fost realizat la Şcoala de Arte şi Meserii din Sinaia, după desenul principesei Maria.
Între obiectele de design, este expus un suport pentru corespondenţă de o eleganţă sculpturală decorat cu motive florale care integrează o amplă inscripţie poetică în limba engleză. Privitorul va fi curios să afle mai multe despre un vas-suport pentru umbrele, obiect din aramă.

Cele mai preţioase bijuterii împrumutate de la Muzeul Naţional Peleş pentru acest proiect sunt: verigheta din argint a Reginei Maria, cu inscripţia Ferdinand 1917, creată pentru a celebra 25 de ani de căsătorie, o brăţară delicată din chihlimbar şi argint, dar şi un ceas de buzunar din aur, cu diamante şi rubine purtând monograma reginei (colecţie privată).
Expoziţia este completată de cupe din argint dăruite de regina Maria lui Waldorf Astor, al doilea viconte Astor, în 1902, la încoronarea Regelui Edward al VII-lea, în cutia originală, un brâu ce a aparţinut suveranei, cu paftale din argint, dar şi o tabacheră din argint cu semnătura principesei Maria, toate provenind din colecţii private.
Pentru Regina Maria, marea a fost mereu o prezenţă vie, o sursă de inspiraţie şi echilibru interior. Reşedinţa de la Balcic, construită între 1925 şi 1930, i-a devenit refugiul preferat, locul unde se retrăgea departe de rigorile Curţii şi unde se simţea cu adevărat liberă. Amplasată pe ţărmul sudic al Mării Negre, în Cadrilaterul de atunci, reşedinţa îmbina elemente orientale cu arhitectura locală, reflectând gustul său eclectic şi profund simbolic. Aici, Regina Maria îşi petrecea verile înconjurată de grădini luxuriante şi valurile mării, scriind, meditând şi primind oaspeţi apropiaţi sufletului ei. Unele dintre cele mai cunoscute fotografii cu Regina Maria sunt cele în care ea este la mare, la palatul din Balcic, în 1927. Acestea fac parte din colecţia Muzeului Naţional Peleş.
Până la construirea reşedinţei de la Balcic, Regina îşi găsea refugiul de la mare la Cara Dalga („Valul Negru”), aşezământ regal pe care l-a dăruit apoi Principesei Elena, nora sa şi mama viitorului Rege Mihai. Până în ziua de astăzi, vila aflată chiar pe faleza plajei din Mamaia, construită după planurile arhitectului Mario Stoppa, rămâne o clădire simbol pentru litoralul românesc.
Expoziţia „EA. Regina şi Marea” este prima colaborare dintre Art Safari şi Cazinoul din Constanţa. „Ne dorim ca în sezonul estival 2026, arta să devină o destinaţie în sine, completând perfect peisajul marin, şi suntem convinşi că publicul se va bucura din plin de această experienţă vizuală unică în inima Constanţei, la Cazino”, a declarat Ioana Ciocan, Managing Partner Art Safari.

