Armata pakistaneză a anunţat că a început o operaţiune împotriva Indiei, ca răspuns la ceea ce a numit „agresiune indiană recentă,, relatează CNN. India răspunde în prezent atacurilor pakistaneze, a declarat pentru CNN un oficial indian care deţine în mod diect date despre situaţie.

UPDATE – „Toate atacurile pakistaneze primesc un răspuns adecvat din partea Forţelor Armate Indiene,” a spus oficialul indian 

ŞTIREA INIŢIALĂ – „Pakistanul răspunde!!”, a declarat armata, numind riposta lor „Operaţiunea Bunyanun Marsoos.”

Operaţiunea poartă numele unui verset din Coran care înseamnă „zid de neclintit.”

„Depozitul de rachete BrahMos a fost distrus,” a spus armata sâmbătă dimineaţa, ora locală, adăugând că atacurile asupra altor locaţii sunt în desfăşurare.

BrahMos este o rachetă de croazieră supersonică cu rază lungă de acţiune.

Pakistanul a mai afirmat că a lovit Baza aeriană Pathankot şi Staţia Forţelor Aeriene Udhampur din India.

Armata pakistaneză a declarat că, într-un atac de tip „ochi pentru ochi,” a vizat bazele aeriene indiene de unde au fost lansate rachetele către Pakistan.

CNN nu a putut verifica în mod independent afirmaţiile Pakistanului privind atacurile Indiei. CNN a contactat Ministerul Apărării al Indiei şi Forţele Aeriene Indiene pentru un punct de vedere.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version