Un urs a fost văzut, vineri seară, în municipiul Câmpina, al doilea mare oraş din judeţul Prahova. Animalul a fost observat în zona Şcolii de Agenţi de Poliţie, iar autorităţile au emis mesaj RO-Alert. Şi în staţiunea Azuga un urs a intrat în zonele locuite.
Autorităţile din judeţul Prahova au emis, vineri seară, mesaj RO-Alert în Câmpina, al doilea mare oraş din judeţ, după ce un urs a fost observat în zona Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr”.
Municipiul Câmpina, aflat într-o zonă de deal, se confruntă din ce în ce mai des, în ultima perioadă, cu situaţii în care urşi intră în oraş.
Tot vineri seară, un urs a fost văzut pe strada Valea Azugii, din staţiunea montană Azuga. Şi în acest caz, autorităţile au emis mesaj de avertizare către populaţie.
Atât la Câmpina, cât şi la Azuga, în zonele unde au fost observate animalele sălbatice au fost trimise, preventiv, echipaje SMURD.

