Uruguayul şi Argentina au devenit joi primele ţări care au ratificat Acordul UE-Mercosur, în contextul în care Uniunea Europeană tărăgănează, în urma reticenţei manifestate de către eurodeputaţi, care au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), relatează AFP.
Deputaţii uruguayeni au ratificat larg acordul, cu 91 la două voturi, după ce acesta a fost adoptat unamim miercuri în Senat.
Două ore mai târziu, senatorii argentinieni au aporbat acordul comercial cu o majoritate foarte largă, de 69 la trei, făcând Argentina a doua ţară din blocul sud-american care dă undă verde tratatului semnat la 17 ianuarie la Asuncion.
În Brazilia, deputaţii au aprobat miercuri acordul cu o majoritate largă. Senatul urmează să-l dezbată la o dată care nu a fost stabilită încă.
În Paraguay, acordul urmează să fie supus votului în Parlament după redeschiderea sesiunii parlamentare, la 1 martie.
Acest acord de liber-schimb – încheiar după 25 de ani de negocieri – creează una dintre marile zone de liber-schimb din lume, reprezentând 30% din PIB-ul mondial şi peste 700 de milioane de consumatori.
El urmează să permită UE să exporte automobile, maşini, vinuri şi spirtoase şi să faciliteze intrarea în Europa a cărnii de vită, pasăre, zahărului, mierii şi soiei sud-americane.
Criticii săi susţin că acest acord va buscula agricultura europeană prin produse importate mai ieftone şi care nu respectă neapărat normele UE, din cauza lipsei unor controale suficiente.
Susţinătorii acordului subliniază că va relansa economia europeană aflată în dificultate din cauza concurenţei chineze şi taxelor vamale americane.
”SEMNAL” ADRESAT EUROPA
Însă, din cauza opoziţiei multor agricultori din mai multe ţări, Parlamentul European (PE) a hotărât prin vot, la 21 ianuarie, să sesizeze CJUE, o înfrângere a preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, principala artizană a acestui tratat, care suprimă taxe vamale impuse unui procent de 90 la sută din schimburile bilaterale.
CJUE urmează să verifice dacă acordul este conform tratatelor europene sau dacă este necesar să fie respins.
Această sesizare suspendă procesul ratificării timp de un an şi jumătate, însă CE are drepttul, în acest interval de timp, să aplice în mod provizoriu acest acord.
Germania susţine aprig ca acordul să fie pus în aplicare rapid, la fel ca Spania.
Însă Franţa i se opune aprig, din cauza unor temeri cu privire la sectorul agricol francez.
Parlamentul European a adoptat, după semnarea acordului, clauze de salvgardare, măsuri de protecţie a agricultorilor la produse sensibile, precum carnea de vită, pasăre sau zahăr.
Ministrul uruguayan de Externe Mario Lubetkin a salutat joi o etapă ”istorică” şi ”un semnal” adresat Europoei.
Acordul ”nu mai face parte dintr-o dezbatere, el face parte dintr-o construcţie”, a declarat el, avertizând că punerea sa în aplicare ”nu va fi, fără ăîndoială, uşoară”.
OPORTUNITĂŢI
Graba blocului Mercosur de a ratifica acest acord vizează să nu furnizeze ”scuze părţii europene să amâne acordul sau să nu-l aplice”, relevă un expert argentinian în relaţii internţaionale, Fabian Calle.
”După 25 de ani de negocieri, ideea de partea Mercosur este să facă tot ceea ce trebuie la nivel politic, legislativ şi birocratic”, a declarat el AFP.
În afară de acordul cu UE prin intermediul Mercosur, Argentina lui Javier Milei, favorabilă unei deschideri maxime a economiei sale, a anunţat la începutul lui februarie un Acord de comerţ şi investiţii cu Statele Unite, care are ca axă majoră o reducere a barierelor vamale reciproce.
Ultraliberalul Milei – care caută un parteneriat tot mai strâns cu America ui Donald Trump – continuă să urmărească obiectivul, a priori ipotetic, al unui vast tratat de liber-schimb cu Statele Unite.
”Semnalul general al Guvernului Milei este deschidere către lume, concurenţă, acces la piaţa americană, acces la piaţa europeană”, notează Calle.
Patricia Bullrich, şefa grupului pro-Milei în Senat, a lăudat joi oportunităţile ”concrete, măsurabile, imediate” pe care le oferă Acordul UE-Mercosur.
Potrivit previziunilor Guvernului, mulţumită Acordului UE-Mercosur, exporturile argentiniene ”vor creşte cu 78% în cinci ani”, a apreciat ea, enumerând o serie de produse care vor fi, în viitor, ”taxate zero” în Europa, între care carnea, vinul, calamarii şi citricele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

