USR anunţă joi că lucrează la un pachet de măsuri pentru reducerea risipei bugetare, reformarea reală a aparatului de stat şi tăierea birocraţiei. Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu şi Marius Vasiliu sunt reprezentanţii USR care participă în grupul de lucru format la Palatul Cotroceni. USR arată că obiectivul său este un stat eficient, modern şi responsabil, puternic în Europa, care să lucreze pentru oameni, nu pentru privilegiaţi şi întâi trebuie să stabilim ce cheltuieli ale statului trebuie tăiate şi abia apoi să discutăm despre noi taxe.

USR arată că, în contextul consultărilor informale convocate de preşedintele României, Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni, a stabilit o echipă de lucru pentru aceste săptămâni, condusă de preşedintele interimar al partidului, Dominic Fritz. ”Astăzi iau parte, din partea USR, la grupul de lucru cu toate partidele proeuropene Cristian Ghinea, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Vlad Voiculescu, europarlamentar USR, fost ministru al Sănătăţii, fost şef de cabinet al Ministerului Finanţelor, şi Marius Vasiliu, expert în cadrul Departamentului de Politici Publice al USR. Prioritatea noastră este deblocarea accesului la fonduri europene şi susţinerea preşedintelui în discuţiile viitoare cu Comisia Europeană şi Parlamentul European”, subliniază USR. Formaţiunea anunţă că în aceste zile, echipele USR lucrează la un pachet de măsuri pentru reducerea risipei bugetare, reformarea reală a aparatului de stat şi tăierea birocraţiei şi a piedicilor de acces la servicii publice. ”Avem un program de guvernare, care în aceste zile este actualizat în 20 de grupuri de lucru coordonate de parlamentarii USR. Obiectivul USR este clar: un stat eficient, modern şi responsabil, puternic în Europa, care să lucreze pentru oameni, nu pentru privilegiaţi. Întâi trebuie să stabilim ce cheltuieli ale statului trebuie tăiate şi abia apoi să discutăm despre noi taxe”, arată USR. USR prezintă ”o selecţie din soluţiile necesare pentru reducerea deficitului bugetar şi modernizarea aparatului de stat”: Sporul de antenă – peste 6 miliarde de lei anual, echivalentul unui punct procentual de TVA. Nu poţi să creşti TVA, să bagi mâna în buzunarele tuturor românilor, ca să plăteşti un privilegiu. Avem şi sporul de confidenţialitate, care este 15% din salariu. Avem şi exemplul majorării indemnizaţiei de peste 5 ori, la aproape 70.000 de lei brut, de la 12.656 de lei, pentru membrii consiliului de administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, conform informaţiilor publicate de economedia.ro. Pe scurt, deficitul bugetar ar creşte cu 1,5 milioane de lei; Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) – 11 milioane de lei anual, pentru o structură fără activitate ştiinţifică reală. Este una dintre structurile-sinecură care nu fac nimic relevant pentru „ştiinţă”, dar plătesc salarii şi indemnizaţii pe viaţă unor persoane precum Ion Iliescu şi Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. Institutul Levantului – 3,4 milioane de lei pe an. O altă instituţie-sinecură, pentru un singur om”. USR menţionează că monitorizează de mai mulţi ani modul în care banii din buget sunt risipiţi pe tot felul de instituţii-fantomă. ”Doar în crize România a avut parte de curajul politic pentru reformele necesare şi avem nevoie nu doar să reparăm deficitul, ci şi încrederea contribuabililor în statul român. Sunt doar câteva exemple pentru a vedea cât de mare e risipa, nu este o soluţie să cerem mai mulţi bani tot de la oamenii care ţin în spate economia, care muncesc cinstit şi îşi plătesc taxele, dar să lăsăm în pace evazioniştii şi pe cei care au primit funcţii umflate în instituţii uneori inventate doar pentru ei. Am trecut însă de o perioadă în care alţii au încercat să ne divizeze, să ne facă să ne uităm ca duşmani unii la ceilalţi şi diviziunea nu trebuie să crească. Lupta cu risipa din buget nu este una contra bugetarilor oneşti sau a celor vulnerabili care au nevoie de servicii publice corecte, statul trebuie reparat alături de ei” a declarat Oana Ţoiu, vicepreşedintă USR. ”Apreciem iniţiativa preşedintelui Nicuşor Dan şi este un semnal că, în sfârşit, România începe cu ce trebuie: mai întâi programul, mai întâi soluţiile la criza fiscală şi reformele, apoi discuţiile despre nominalizările în funcţii. USR apreciază această abordare şi contribuie cu soluţii reale, pe care le va comunica frecvent, transparent, pentru ca fiecare cetăţean să ştie care sunt propunerile şi paşii următori”, mai afirmă USR.

Evenimente

19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version