Poliția Română a efectuat sâmbătă o serie de percheziții, în patru județe, în dosare legate de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”. Zeci de persoane au fost duse la audieri și un bărbat a fost reținut în urma acțiunilor și perchezițiilor făcute în județele Dolj, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Astfel, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au pus în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară, în 8 localităţi din judeţul Dolj, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, informează Agerpres.
Potrivit IPJ Dolj, în urma acestor percheziţii au fost confiscate 11 arme lungi şi scurte neletale, din categoria celor supuse autorizării, un cartuş letal, calibrul 7,62 mm şi 3.150 de bucăţi diaboluri.
De asemenea, au fost identificate două exemplare canine, în vârstă de cinci luni, din rasa Ciobănesc de Asia Centrală, care prezentau pavilioanele urechilor cupate, fiind întocmit dosar penal, conform Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor.
„Activităţile au avut loc în cadrul a 12 cauze penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, constând ca mod de operare în procurarea de către persoane fizice neautorizate de arme şi muniţii supuse autorizării. Activităţile operative întreprinse sunt componenta unui efort mai amplu, conex Planului naţional de acţiune pentru depistarea unor deţinători ilegali de arme şi pentru prevenirea producerii unor evenimente negative la regimul armelor şi al muniţiilor, în desfăşurare în perioada aprilie – mai 2025”, informează, sâmbătă, IPJ Dolj.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurale Breasta, Bucovăţ, Coşoveni, Pieleşti, Daneţi, Poliţia Oraşului Dăbuleni, Secţiile 3 şi 5 Poliţie Craiova, Biroul pentru Protecţia Animalelor şi luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
33 de percheziții în Prahova, 30 de persoane duse la audieri
Poliţiştii prahoveni au efectuat 33 de percheziţii într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, 30 de persoane fiind duse la audieri.
Conform datelor comunicate, sâmbătă, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, la activităţi au participat 130 de poliţişti, descinderile vizând adrese din 15 localităţi.
„În fapt, persoanele bănuite, în perioada 2023 – prezent, ar fi deţinut fără a fi autorizate arme neletale, de tir cu aer comprimat, supuse autorizării. La sediul unităţii de poliţie au fost conduse 30 de persoane, în vederea audierii”, arată IJP, într-un comunicat preluat de Agerpres.
La percheziţii au fost descoperite şi indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi 17 arme neletale de tir sportiv cu aer comprimat – 14 lungi şi 3 scurte, toate deţinute ilegal.
Percheziții ale Poliției în Teleorman
Poliţiştii teleormăneni au efectuat patru percheziţii în comunele Poeni şi Bragadiru, în cauze penale deschise pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, informează, sâmbătă, IPJ Teleorman.
„La data de 13 mai, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Secţiilor de Poliţie Rurală nr. 10 Poeni şi nr. 13 Smârdioasa, din cadrul IPJ Teleorman, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Zimnicea şi Videle, au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară”, precizează IPJ Teleorman.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite produse de vânat, doi câini din rasa ogar, două arme neletale şi alte bunuri, acestea fiind indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
În sprijinul poliţiştilor, la activităţi, au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Teleorman şi jandarmi ai IJJ Teleorman.
Șapte dosare penale în Ialomița
Oamenii legii din Ialomița au efectuat și ei opt percheziții domiciliare în mai multe localități în șapte dosare penale ce vizează nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
De asemenea, un bărbat de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și mai multe arme și cartușe au fost confiscate. Polițiștii au descoperit în urma perchezițiilor mai multe arme și cartușe, pe care le-au confiscat.
„În urma activităţilor, poliţiştii au descoperit în imobile şase arme neletale din categoria celor supuse autorizării, o armă de tir sportiv cu aer comprimat, un pistol cu aer comprimat, un arc, precum şi 14 cartuşe de muniţie letală, 60 cartuşe de vânătoare, 620 diabolo, 2.500 bile metalice şi 6 săgeţi. Armele şi muniţia au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor”, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.
Editor : M.L.