Veste excelentă pentru Rapid! Un nou acționar important, buget mărit și obiectiv pe măsură pentru noul sezon

SPORT.RO

Data publicarii: Sambata 02 Aprilie 2022, 23:43

Data actualizarii: Sambata 02 Aprilie 2022, 23:46


În următorul sezon, Rapid își propune și mai mult – calificarea în play-off, iar ulterior un nou obiectiv, care poate reprezenta un loc pe podium sau chiar titlul, lasă de înțeles patronul Victor Angelescu.


Dan Șucu, așteptat la Rapid în calitate de coacționar


Cel care conduce Rapid după promovarea în Liga 3 anunță că Dan Șucu, omul de afaceri care deține și compania Mobexpert, este aproape să i se alăture la clubul giuleștean și să devină coacționar.


Angelescu spune că a primit deja semnale pozitive din partea celui care investește deja în academia Rapidului, iar posibila cooptare a lui Dan Șucu ar crește semnificativ și bugetul primei echipe, cu 20-30%.


“Vorbesc cu domnul Șucu, avem acel proiect care deja este în derulare pe tot ce înseamnă academia de juniori. Îmi doresc să vină alături de mine. Când se va finaliza, o să vă spunem. Eu sper să reușesc și să vină alături. Bănuiesc că și dânsul își dorește, veți afla. Să vină în calitate de coacționar, normal.


Targetul pentru sezonul următor este clar, play-off-ul. Asta a fost de când am venit în prima ligă. Am zis ca în primul sezon în care să nu fim la bătaie pentru retrogradare, iar sezonul viitor, cu un alt buget, să ne batem pentru play-off. Ăsta e primul obiectiv, după aceea vom vedea ce obiectiv ne vom pune.


Nu am avut un buget mic nici anul acesta. Probabil ar trebui să crească cu 20-30% ca să ne putem bate. Și anul acesta am fost aproape, dar vom avea un buget bun, de primele șase”, a spus Victor Angelescu, la Orange Sport.


După victoria cu FC Botoșani, Rapid a urcat pe locul 7, primul din play-out, cu 29 de puncte, la egalitate cu echipa lui Marius Croitoru. În runda următoare, giuleștenii vor juca la Arad, împotriva celor de la UTA.


Dumitru Dragomir: “Șucu a luat sau va lua 20% din acțiunile Rapidului”


Dumitru Dragomir le-a dat recent o veste bună fanilor giuleșteni. Fostul președinte LPF susține că Dan Șucu ar urma să intre în posesia a 20% din acțiunile Rapidului. De asemenea, omul de afaceri nu ar fi singurul care ar dori să investească la echipa nou-promovată. Dragomir a dezvăluit că alți doi oameni potenți financiar ar dori să cumpere acțiuni de la Victor Angelescu. 


„Din ce știu, Șucu a luat sau va lua 20% din acțiunile Rapidului. Să știi că Șucu este un om foarte serios. Dacă vorbești cu el un lucru, se ține de cuvânt. Patronul ăsta al Rapidului are multă minte. Dacă dă câte 20% la 2-3, Rapid va deveni o echipă de top. Eu știu că mai e unul care vrea, e cel cu magazinele din mall-uri, intră și el să cumpere 20%. Da, Ostahie! Sunt trei, mai e încă unul. Angelescu nu vinde mai mult de 49%”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport


Programul lui Rapid în play-out:


  • UTA Arad – Rapid

  • Rapid – Gaz Metan

  • Rapid – Sepsi

  • Chindia – Rapid

  • Rapid – FCU Craiova

  • CS Mioveni – Rapid

Cele mai recente știri
Știri similare