A început dinamitarea muntelui de pe Valea Oltului, pentru construirea tunelului Robeşti de pe secţiunea 2 (Boița-Cornetu) a Autostrăzii Sibu-Piteşti, a anunțat Cristian Pistol. Directorul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a adăugat că tunelul va avea o lungime de 900 de metri. Toată A1 costă peste 4,2 miliarde lei, fără TVA, și trebuie finalizată în 2028.
„Autostrada Sibiu – Pitești (A1): au început operațiunile de dinamitare necesare construcției tunelului Robești, pe secțiunea 2 (Boița – Cornetu)! Aceste operațiuni se vor desfășura zilnic, până la finalizarea străpungerii zonelor cu stâncă dură de pe traseul acestui tunel în lungime de 900 m. În paralel, Asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) va executa și alte tipuri de lucrări la cele două galerii, 24 de ore din 24”, a scris Cristian Pistol, luni pe Facebook.
Pentru construirea tunelului de la Robești vor fi excavați 200.000 de metri cubi de material și vor fi folosite aproximativ 70 tone de explozibili, 60.000 de metri cubi de beton și 4.000 tone armătură și confecții metalice.
Lotul 2 (Boița – Cornetu) al Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1) are o lungime de 31,33 km, iar pe traseu vor fi construite șapte tuneluri și 48 viaducte, poduri și pasaje, a mai anunțat Pistol.
Contractul, în valoare de 4,250 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport (PT), trebuie finalizat în anul 2028.
„Secțiunile 2 și 3 fac parte din tronsonul montan al Autostrăzii Sibiu-Pitești și au un grad de dificultate tehnică foarte ridicat”, a conchis directorul CNAIR.
Editor : Ana Petrescu
