Se apropie Sărbătorile de iarnă, iar internetul este deja plin cu anunțuri de vânzare a petardelor și artificiilor. În fiecare an, zeci de oameni sunt răniți din cauza acestora, deși vânzarea lor este interzisă. Numai în ultimele 3 luni, polițiștii au confiscat peste 3 tone de articole pirotehnice. Cei care vând articole explozive ilegale riscă amenzi de la 1.000 la 7.500 lei sau închisoare de la 3 luni la un an.
„- Alo!
– Salut! Te deranjez cu un anunț cu artificii și alte nebunii. Mai ai?
– Da. E valabil”, este dialogul dintre un client și un vânzător de pe internet.
Mediul online abundă de oferte ilegale pentru vânzarea de patarde.
„- 150 de focuri, 200 de focuri, 100 de focuri.
– Sunt periculoase? Mă ia poliția?
– Nu…
– Sigur?
– Nu, nu…”
Poliția însă ne avertizează să avem grijă la tipul și locul din care cumpărăm articole pirotehnice. Multe dintre ele pot fi folosite doar de persoane autorizate.
„Categoria 1, f1 este o categorie de pirotehnice cu un risc scăzut de pericol care pot fi folosite inclusiv în imobilele de locuit, singura condiție e a vârstei – de 16 ani. Iar categoria p1, dar care nu sunt articole pirotehnice de divertisment, vârsta minimă 18 ani, dar doar pentru îndepărtarea animalelor sălbatice”, spune Angelo Badea, comisar-șef la Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase .
Anul trecut, un tânăr din Iași a ajuns la spital cu arsuri pe 75% din corp, după ce a aprins o petardă lângă o canistră cu combustibil. Medicii avertizează că cei care folosesc petarde se pot alege inclusiv cu amputarea degetelor.
„Majoritatea leziunilor prezentate sunt la nivelul mâinilor, pentru că ei le țin în mâini și sunt destul de instabile. Adică pot exploda în mâinile celui care le aprinde. Dar sunt și persoane care prezintă leziuni la nivelul feței, la nivelul ochilor, la nivelul trunchiului, atunci când le explodează în buzunar”, explică Adrian Zoican, medic UPU Buzău.
În ultimele 3 luni, polițiștii au făcut peste 500 de controale și au confiscat peste 3 tone de articole pirotehnice. Cei care vând articole explozive ilegale riscă amenzi de la 1.000 la 7.500 lei sau închisoare de la 3 luni, la un an.
Editor : Izabela Zaharia