Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și-a prezentat bilanțul celor 1.300 de zile de mandat într-un cerc restrâns, fără o conferință publică. Acesta a tipărit o broșură de peste 60 de pagini, în care sunt enumerate doar realizările, însoțite de testimoniale favorabile din partea unor reprezentanți ai sistemului sanitar. Documentul nu menționează problemele majore ale sistemului de sănătate, nici eșecurile din mandat, precum ratarea unor obiective din PNRR sau criza gărzilor neplătite corespunzător. Potrivit informațiilor Digi24, actualul ministru nu va face parte din viitorul Guvern.

Documentul a fost prezentat într-un cadru restrâns, în fața câtorva reprezentanți ai sistemului sanitar, fără o dezbatere publică. Broșura, distribuită inclusiv în format fizic, conține exclusiv realizări și mesaje laudative primite de la rectori, manageri de spitale și lideri din domeniu.

Inclusiv președintele Federației SANITAS, cel mai mare sindicat din sănătate, apare cu un mesaj în care afirmă că angajații „sunt mulțumiți”, deși în realitate organizația a exprimat constant nemulțumiri legate de condițiile de muncă și salarizare.

Una dintre cele mai mari dezamăgiri din mandatul lui Rafila este legată de eșecul atragerii fondurilor din PNRR pentru construcția de spitale. Ministrul a oferit anumite cifre în mai multe declarații, însă în bilanț sunt menționate doar 13 proiecte în curs de realizare.

Potrivit estimărilor, doar patru dintre acestea sunt avansate ca execuție, iar șansele reale ca două sau trei spitale să fie complet finalizate, cu dotări incluse, până la finalul anului viitor sunt extrem de reduse.

În ceea ce privește noua Lege a Sănătății, necesară pentru reorganizarea sistemului și susținută de Coaliție, ministrul nu a oferit nicio actualizare. Nici actualizarea legislației privind malpraxisul nu a înregistrat progrese, iar Legea pacientului aflat în stadiu terminal, readusă în atenție de scandalul de la Spitalul Pantelimon, nu a fost urmată de nicio reacție concretă.

Tot în mandatul Rafila au apărut valuri de nemulțumiri din partea medicilor, generate de plata gărzilor la nivelul anului 2017, fără actualizare în funcție de majorările salariale intervenite între timp. Aceasta este, de altfel, una dintre principalele surse de frustrare ale personalului medical în prezent.

În paralel, se înregistrează un nou val de plecări din sistem, nu doar transferuri din sistemul public în cel privat, ci și medici care aleg să părăsească România definitiv.

Ministrul a evitat și comunicarea publică în privința scandalului de la Spitalul Pantelimon și nu a oferit clarificări privind reorganizarea spitalelor mici.

Potrivit informațiilor Digi24, Alexandru Rafila nu va face parte din noul Guvern, iar mandatul său se încheie cu o broșură care oferă o imagine exclusiv pozitivă, dar incompletă, asupra unui sistem profund afectat de probleme.

Citește și: Cum răspunde Alexandru Rafila, întrebat care e principala sa realizare, ca ministru al Sănătății

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version