Podul peste Prut între Iaşi şi Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România şi Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, transmite Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a afirmat că podul, a cărui construcţie a fost lansată oficial sâmbătă, va trebui să fie finalizat într-un termen de 18 luni.

„E primul pod construit peste Prut după 60 de ani. Sunt 60 de ani de când nu s-a mai construit niciun pod, ceea ce cu siguranţă trebuie să îndreptăm. Aceste lucruri se întâmplă cu bani europeni, cu bani de la Uniunea Europeană, nu cu bani din alte părţi. E un proiect pe CEF, pe Connecting European Facility, care a fost gestionat şi care a fost impulsionat, în urmă cu un an, în urmă cu doi ani, în urmă cu trei ani, de doamna comisar Adina Vălean şi care a făcut posibil ca acest proiect să fie astăzi în stadiul acesta şi să aibă finanţare”, a spus Grindeanu.

Valoarea totală a proiectului este de 32,9 milioane de euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 16,4 milioane de euro.

Podul va avea o lungime de 261,2 metri şi vor fi câte două benzi pe fiecare sens.

Podul va uni localitatea Zagarancea din raionul Ungheni şi comuna Golăeşti din judeţul Iaşi, fiind parte a Autostrăzii Unirii (A8), cu rol major în interconectarea celor două reţele rutiere naţionale, respectiv autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni şi viitoarea autostradă Ungheni – Chişinău, ambele cu termen de finalizare estimat pentru anul 2030.

Acesta este primul dintre cele cinci noi poduri peste Prut stabilite spre execuţie, pentru care există deja contractul de proiectare şi execuţie semnat în cursul toamnei trecute.

La evenimentul de la Zagarancea au mai participat vicepremierii României şi Moldovei, Marian Neacşu, respectiv Vladimir Bolea, preşedintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, fostul comisar european Adina Vălean, dar şi candidatul PSD-PNL-UDMR la Preşedinţie, Crin Antonescu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version