Negocierile pentru formarea Executivului proeuropean s-au blocat din nou după discuțiile de sâmbătă seară. Astăzi, de la ora 10.00, au loc noi ședințe la PSD, PNL și UDMR pentru a depăși impasul, înainte de consultările de la Cotroceni, de la ora 12.00 . Surse politice spun că blocajul este legat de împărțirea a doua ministere. Ministerul Dezvoltării este disputat de PNL și UDMR, în timp ce cel al Transporturilor este disputat de PSD și PNL.

Tensiunile între PSD-PNL-UDMR au atins noi cote, după ce ce liberalii au insistat că vor ministerul Dezvoltării, în timp ce cei de la UDMR nu vor să renunțe la portofoliul pe care l-a avut în trecut. Sâmbătă seară, după mai bine de 4 ore de negocieri, discuțiile s-au blocat. Sunt reluate din nou, de la ora 10.00, astăzi, în contextul în care partidele vor merge la consultări la Cotroceni, începând cu ora 12.00.

Discuțiile s-au blocat din nou, după aproape două săptămâni de negocieri. De câteva ședințe, liberalii insistă să păstreze ministerul Dezvoltării, un portofoliu care gestionează banii pentru administrațiile locale, spun surse politice pentru Digi24. În ultimul an și jumătate, PNL a avut acest portofoliu, condus de Adrian Veștea, anterior însă, ministerul a fost gestionat de UDMR.

După plecarea USR din negocieri există riscul ca partidul condus de Kelemen Hunor să părăsească și el discuțiile pentru noul executiv, în cazul în care nu vor ceda liberalii. În 2023, când PSD și PNL au insistat ca portofoliul care gestionează banii din PNDL să revină liberalilor, UDMR a decis să părăsească Coaliția.

Istoricul s-ar putea repeta, diferența fiind că de această dată PSD și PNL nu vor mai avea majoritate. Chiar dacă UDMR și USR vor vota viitorul executiv, acesta va trebui să negocieze constant proiecte în Parlamentul României cu cele două formațiuni politice rămase în opoziție. În tot acest scandal, PSD ar vrea ca ministerul Dezvoltării să ajungă la UDMR, spun surse politice.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version