Şapte autovehicule au fost implicate, luni dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa. În urma accidentului, două persoane au fost rănite, acestea fiind în evaluare medicală. Traficul rutier pe sensul spre Constanţa este complet blocat.

ACTUALIZARE 10:50: Centrul Infotrafic anunţă că circulaţia rutieră a fost reluată pe autostrada A 2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 89, în zona localităţii Vâlcelele, judeţul Călăraşi, unde s-a produs un accident rutier în care au fost implicate şapte autovehicule.

În urma impactului, o persoană a fost rănită, fiind transportată la spital.

Potrivit poliţiştilor rutieri, circulaţia se desfăoară  în condiţii de aglomeraţie între localităţile Lehliu-Gară şi Vâlcelele, pe sensul de mers către Constanţa, valorile de trafic fiind ridicate.

ȘTIREA INIȚIALĂ 

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că pe autostrada A 2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 89, în zona localităţii Vâlcelele, din judeţul Călăraşi, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate şapte autovehicule. 

Din primele informaţii, a reieşit că două persoane au fost rănite, acestea aflându-se în evaluare medicală, potrivit News.ro. 

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Constanţa, traficul fiind deviat la kilometrul 64, în dreptul localităţii Lehliu-Gară, judeţul Călăraşi.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version