Curțile căminelor sunt pline, în aceste zile, de tineri cu bagaje. Se apropie noul an universitar și a început goana după un loc de cazare. În căminele de la Universitatea Politehnică din București, prețurile variază între 300 și 800 de lei. Cine vrea mai multă intimitate stă în chirie – o garsonieră pornește de la 350 de euro pe lună.

Radu are 19 ani și e boboc la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică. Va locui într-un cămin nou: „Aici avem cele două paturi. Avem partea de dulap, unde este destul de încăpător. Bagajele sunt la mașină, n-am apucat să le aduc eram nerăbdător să văd camera. E mai mult decât pot avea nevoie doi oameni și ne bucurăm de el la capacitatea maximă ”, susține acesta.

Investiția în renovarea noului cămin de la Universitatea Politehnică s-a ridicat la 22 de milioane de lei. Prețul standard pentru o astfel de camera este de 800 de lei pe lună, de persoană. Camera este dotată cu frigider, are baie proprie, dar și aer condiționat.

„Copiii orfani, cei din orașe sub 10.000 de locuitori, încercăm să îi sprijin și pe cei care nu au posibilitatea să vină, pentru aceștia din grupuri vulnerabile, universitatea oferă o bursă care să compenseze costul cazării în căminul universității”, susține Mihnea Costoiu – rector Universitatea Politehnica București.

Raluca și Lorena sunt din Câmpina și împart camera de cămin de 2 ani.

„Farfurii, tacâmuri, niște inele, sare, piper. Aici am prosoapele. Anul acesta vom sta câte patru, dăm 365 de lei. Este ok, având în vedere prețurile din București”.

Dacă ne uităm la piața chiriilor, prețurile au crescut cu 15% față de anul trecut: „Chiria unei garsoniere, într-o poziție aproape de mijloc de transport, mai ales metrou, începe de la 350 de euro și în funcție de anul de construcție al imobilului, poziționării față de facilitățile oferite de oraș și de infrastructura orașului poate să ajungă chiar și până la 600 de euro”, susține Gabriel Arteni, președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din Romania.

În Capitală, pentru un apartament cu două camere, chiria începe de la 400 de euro și ajunge până la 800, în funcție de zonă și facilități.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version