Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a ajuns, luni, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, unde a avut loc o ședință de urgență pentru demiterea managerului. Acesta a anunțat că pentru funcția de manager al spitalului a fost propus medicul primar Radu Constantin Luca, „un om implicat atunci când vine vorba despre activitatea medicală”. Alexe a precizat că orice declarație privind ceea ce s-a întâmplat „va fi făcută după finalizarea raportului Corpului de Control”.
Costel Alexe: „Este regretabil că în spitalele din România avem infecții nosocomiale”
ACTUALIZARE 11:40: Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a declarat, după ședință: „În ceea ce privește managementul de la Spitalul de Copii ‘Sfânta Maria’ din Iași, am avut o discuție astăzi cu președintele consiliului de administrație, iar pentru mâine, la ora 14:00 i-am invitat la o discuție constructivă, astfel încât pe viitor și la acest spital și la toate celelalte spitale din administrarea Consiliului Județean să nu mai avem astfel de evenimente”.
Acesta a mai afirmat că propunerea pentru funcția de manager al Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași este medicul primar Radu Constantin Luca, care are experiență în cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria”, „un om implicat atunci când vine vorba despre activitatea medicală”.
Întrebat dacă se va schimba și directorul medical și cel de la secția ATI, Alexe a declarat că „orice declarație privind ceea ce s-a întâmplat la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași va fi făcută după finalizarea raportului Corpului de Control”.
„Până nu vom vedea care sunt concluziile, aș vrea să nu mă pronunț nici pe partea medicală. Evident, deciziile administrative o să le reluăm”, a adăugat el.
Costel Alexe a declarat că managerul Cătălina Ionescu va reveni în funcţia de director medical al Spitalului de Copii.
De asemenea, Alexe a precizat că va rămâne în spital Corpul de Control „până practic ancheta va fi finalizată și vom avea cu toții un raport pe care va fi făcut public de către ministru”.
„Este regretabil că în spitalele din România avem infecții nosocomiale. Nu este un caz singular, din păcate, în cadrul spitalului, se întâmplă în multe alte spitale din țară”, a afirmat el.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Consiliul Județean Iași urmează să ia decizia de demitere a managerului Spitalului „Sfânta Maria”, împreună cu reprezentanții consiliului de administrație din spital.
Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a anunțat că va ajunge în unitatea medicală, luni, pentru demiterea managerului care a fost acuzat de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, că nu a luat la timp măsurile necesare pentru a preveni această tragedie în care șase copii au murit în secția ATI după infecția cu o bacterie.
Ministrul Sănătății a declarat că este inacceptabil ca într-un spital în care s-au investit 25 de milioane de euro în ultimii ani să nu se respecte condiții minime de igienă. Ministrul a mai spus că a văzut cadre medicale care purtau unghii cu gel și bijuterii, situație care este interzisă prin lege, pentru că toate acestea pot reprezenta o sursă de răspândire a infecțiilor.
De asemenea, ministrul a mai precizat că din data de 15 septembrie, din momentul în care a apărut focarul de infecție în spital și până pe 24 septembrie, nu s-a luat nicio măsură.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) nu a trimis acolo inspectorii să verifice situația, să preleveze probe, să caute sursa infecției și să dispună o serie de măsuri care să limiteze întregul focar care a dus la îmbolnăvirea a nouă copii și decesul a șase dintre ei.
Mai mult, conducerea Direcției de Sănătate Publică ar fi oferit Ministerului Sănătății informații eronate cu privire la momentul în care a fost anunțat focarul de către spital. A fost o controversă întreagă timp de câteva zile cu privire la data precisă.
Conducerea spitalului susține că a anunțat focarul pe 15 septembrie, Direcția de Sănătate Publică a anunțat Ministerul că de fapt s-ar fi întâmplat pe data de 19, iar documentele au arătat că pe 15 septembrie au fost alertate autoritățile sanitare, doar că nu s-a luat nicio măsură timp de mai bine de o săptămână.
Citește și: VIDEO Noi dezvăluiri de la spitalul din Iași unde au murit șase copii. Un bebeluș a murit în iunie, după ce s-a infectat cu o altă bacterie
Editor : C.S.