Cursuri gratuite de grădinărit la Universitatea de Științele Vieții din Iași pentru cei care vor să aibă propria plantație de viță de vie, dar care lucrează în domenii care nu au legătură cu agricultura. Oamenii învață cum se taie via, ca să obțină o producție bună de struguri, exersând alături de specialiști. „Progresul este remarcabil”, spune mândru de el unul dintre cursanți, de profesie avocat.
„Tot ce este uscat îndepărtăm și încercăm să distribuim uniform aceste verigi de rod, să nu le aglomerăm”, explică profesorul de horticultură.
Cei care vor să învețe cum să îngrijească o plantație de viță de vie pot beneficia de un curs gratuit la Universitatea de Științele Vieții din Iași.
Mihai Popa, avocat: Motivul principal pentru care am venit la acest curs a fost pasiunea. De mic copil am încercat, deși nu am avut ocazia să practic pe suprafețe mari, și mi-am regăsit această pasiune acum. Cursurile de tăieri le-am făcut tocmai în ideea de a-mi completa cunoștințele.
Mihai este avocat și a venit de la Roman să învețe de la specialiști cum se taie corect vița de vie.
Mihai Popa, avocat: Am reușit sa stric viile la mulți dintre prietenii mei, dar învățăm, suntem în progres, am învățat mai mult. În câteva zile, progresul este remarcabil, cel puțin pentru mine.
Mihai Mustea, profesor horticultură: Li se pare că e prea sever tăiat butucul. De ce tăiem așa? Trebuie să le explici cum evoluează planta.
Cei care s-au înscris la cursuri au deja vie în propria grădină și își doresc să o îngrijească mai bine pentru o producție bună de struguri.
Cursantă: Am vie acasă, mi-am dorit sa învăț să tai, pentru că mereu il vedeam pe tata că tăia la vie și mă atrăgea, într-un fel.
Cursant: Am început să tai. Nu a fost foarte multă teorie.
Mihai Mustea, profesor horticultură: Cea mai importantă lucrare în care se normează producția de struguri. De aia se spune că producția stă în vârful foarfecii. Sunt niște principii care trebuie respectate la tăiere, ca sa pot să am producție, calitate, să fie sănătos butucul.
Universitatea de Științele Vieții din Iași are o plantație de viță de vie de 16 hectare, pe care o folosește ca bază didactică.
reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru
Editor : Izabela Zaharia