Daniel David consideră că examenul de admitere pentru clasa a cincea în unele şcoli nu reprezintă „un mecanism de bune practici”, ci o soluţie temporară pentru a fi făcută selecţia elevilor în acele unităţi de învăţământ unde cererea de înscriere în ciclul gimnazial este mare. Ministrul Educației a adăugat că este o soluţie temporară, până când se va fi făcută o reformă de curriculum.
Daniel David a fost întrebat, într-o conferință susținută luni după-amiază la Guvern, dacă este de acord cu examenele de admitere pentru clasele a cincea care au loc în unele şcoli şi dacă nu este prea mare presiunea pusă de acestea asupra unor copii de 11 ani.
Citește și: Românii care vor să lucreze în alte state UE vor putea echivala diplomele și certificatele de studii
„Eu nu sunt de acord în general cu examenele de selecţie foarte dure, ca să spun aşa, în cadrul unui învăţământ obligatoriu. Am discutat, aţi văzut în spaţiul public, şi despre evaluarea naţională în clasa a opta. Numai că, până când vom face reformele necesare, noi nu avem alte mecanisme pentru a face o testare standardizată a copiilor. Pentru că, în acest moment – vorbim cinstit şi ştiţi şi voi acest lucru – şcolile sunt inegale între ele şi notele pe care le dau profesorii sunt adesea inegale, fiindcă nu au nişte standarde internalizate, comune, puternice. (…)Pentru examenul de clasa cincea, haideţi să fim şi noi cinstiţi până la capăt! (…) Există însă opţiunea unor părinţi, şi nu-i judec, şi au dreptul la acest lucru, să-şi ducă copiii într-o altă şcoală, nu cea care le este alocată. În momentul acela, când într-o şcoală în care ai clasa 5-a, ai mai mulţi copii care se înscriu decât numărul de locuri pe care tu le ai, nu ai cum să faci selecţia decât pe baza unui examen. Dar acel examen, atenţie, în clasa 5-a nu este obligatoriu”, a explicat Daniel David, scrie News.ro.
El a mai spus acei copii care termină ciclul primar şi trec în clasa a cincea în şcoala de care aparţin nu trebuie să dea niciun examen. În cazul acestor elevi „statul îşi realizează misiunea de a asigura o trecere lina a copiilor din clasa a patra în clasa a cincea”, a precizat ministrul David.
Examenul pentru clasa a cincea ar trebui să fie „o soluţie de moment” pe care nele şcoli o adoptă până la realizarea reformelor din sistem, a mai afirmat el.
„În principiu, cred că examenele din cadrul unui învăţământ obligatoriu, care au altă funcţie decât cea de formare, de informare, eu cred în examenele din clasa a doua, a patra, a şasea, a opta, dar cu rolul informativ, să ştim cum stă şcoala, să ajungă informaţiile la copii, ca părinţii să ştie cum stau copiilor profesorii, să aibă intervenţii mai personalizate, sunt foarte bune. Caracterul lor de a face selecţie pentru a trece dintr-o clasă în alta, cred că nu este unul indicat, dar în acest moment, până când vom reforma curriculum şi vom crea cele standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluţie. Deci sunt soluţii temporare pentru mine, nu mecanisme de bune practici în acest moment”, a subliniat Daniel David.
Editor : A.P.