Legătura dintre podul peste Dunăre de la Brăila și cel mai apropiat drum județean din Tulcea rămâne la stadiul de speranță a șoferilor. Deși traficul pe supranumitul „Golden Gate de România” a fost deschis acum un an și jumătate, pe drumul de la Jijila nu se circulă. În schimb, se fac reparații.

Drumul de legătură dintre podul peste Dunăre și Drumul Național 22, în județul Tulcea, trebuia să fie deja deschis circulației de un an. Cel mai optimist termen de finalizare a lucrărilor este finalul acestui an. Dar autoritățile nu exclud ca traficul să fie posibil abia anul viitor.

„Nu mi se pare normal! Vrem, neapărat, să se dea drumul odată la el”, e de părere un șofer.

„Reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri, beneficiarul acestui segment de drum, spun că vor cere despăgubiri constructorului, pentru că nu a respectat termenul prevăzut în contract și anume deschiderea traficului în octombrie 2023”, transmite Dana Costache, jurnalist Digi24.

„Constructorul încă nu ne-a avansat un termen clar. Există o dorință și din partea noastră, și din partea lui, dar la nivel de intenție, nu s-a concretizat, ca acest proiect să fie finalizat fie până la sfârșitul acestui an, fie, dacă vorbim de întregul proiect, anul viitor când se va finaliza și asfaltarea căii 1 de pe podul Brăila cu această nouă soluție asfaltică”, spune Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.

Şoferii care circulă pe pod și pe drumurile adiacente s-au obișnuit deja cu restricții, reasfaltări și probleme care apar constant.

„Ca la noi! E foarte bine și e normal! Asta e normalitatea în România!”, e de părere un șofer.

„Drumul e bătaie de joc, doamnă! De un an de zile stă degeaba și noi trecem pe lângă el și doar ne uităm la el. Nu mai ocoleam atât, una la mână, și, a doua, mașinile mari au distrus comuna Jijila și comunele limitrofe”, spune un alt șofer.

Drumul de legătură de la Jijila are o lungime de 13 km. Deși nu a fost încă deschis, constructorul a făcut deja lucrări de reparații pe mai multe segmente.

„La momentul în care se va face receția, se vor calcula, inclusiv, penalitățile cauzate de întârzierile față de termenele din contract”, mai spune Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.

În același timp, podul peste Dunăre de la Brăila a fost reasfaltat, pentru a patra oară într-un an și jumătate de când a fost deschis traficului.

reporter: Dana Costache
operator: Marian Munteanu

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version