Emil Boc a declarat, duminică după ce a ieșit de la urne, că avem în această duminică „un referendum pentru menținerea României în UE” sau pentru ieșirea țării noastre din Uniunea Europeană. „Am votat fără echivoc, direct și explicit calea europeană”, a adăugat primarul din Cluj.
„Dragi clujeni, dragi români, la 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, astăzi practic avem un referendum pentru menținerea României în UE sau pentru deschiderea ușii și ieșirea României din UE. Astăzi este un referendum pentru a menține în continuare direcția spre vest sau de a ne reîntoarce la est. Lucrurile sunt foarte simple și clare. Evident de acolo încep nuanțele. Eu am votat fără echivoc, direct și explicit calea europeană, pentru că este singura cale care întreaga noastră istorie s-a validat ca fiind una care să ne aducă pace, democrație, libertate de mișcare și acces spre prosperitate”, a afirmat Emil Boc, după ce a
El a mai spus că acestă direcție spre vest nu este Raiul pe pământ, însă „de la est ne-a venit sărăcia, comunismul, totalitarismul, 50 de ani de ținere și de întoarcere a României în trecut”.
„Eu nu știu că e raiul pe pământ orientându-ne spre vest, dar infinit mai bună calea decât cea spre est. De la est ne-a venit sărăcia, comunismul, totalitarismul, 50 de ani de ținere și de întoarcere a României în trecut. Eu am fost acolo, eu am văzut, eu nu mai vreau să văd țara asta întorcându-și fața spre est. Vreau să-și consolideze o voce demnă în UE, o voce puternică și care să conteze mai mult decât a contat până în prezent, cu un președinte capabil să facă acest lucru”, a completat edilul Clujului.
Liberalul a amintit de definiția democrației dată de Abraham Lincoln.
„Abraham Lincoln denumea democrația, și e cea mai scurtă și mai frumoasă definiție pe care am văzut-o vreodată, democrația este guvernarea poporului cu poporul și pentru popor. Asta înseamnă că avem nevoie de un popor la vot. Dragi români, indiferent cu cine votați, veniți la vot astăzi. Este foarte, foarte important ca împreună să decidem calea de urmat. Mă adresez în special celor aproape 8,5 milioane de români care nu au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale. Așa cum am spus, democrația nu se poate clădi cu jumătate de voce sau cu jumătate de popor. Tăcerea nu este o opțiune. Doar implicarea și atitudinea fiecărui dintre noi trebuie să facă diferența”, a mai precizat Boc.
„Votați cu pasiune, dar nu cultivați ura și învrăjbirea, pentru că de mâine tot noi trebuie să construim această țară, tot noi trebuie să mergem înainte și trebuie să construim punți și nu ziduri între noi”, a mai îndemnat el oamenii.
Editor : A.P.