Emil Hurezeanu a declarat că, până în prezent, nu a fost evacuat niciun cetăţean român din Irlanda de Nord, în condiţiile tensiunilor apărute între comunitatea românească şi localnici, iar reprezentanții MAE sunt la curent cu situația și aisgură comunicarea între autorități și comunitatea respectivă. Ministrul Afacerilor Externe a adăugat că i s-au părut „revoltătoare” imaginile cu protestele anti-imigrație de acolo, după ce doi minori români au fost acuzați de viol.

„Există două lucruri care se pot spune aici sau două categorii de informații care pot fi date. Ambasada României în Marea Britanie și în Irlanda de Nord asigură deja comunicarea cu autoritățile, deja, din capul locului încă de la declanșarea crizei. Există niște avertismente ale autorităților judiciare britanice, prin care statele ai cărei aparținători sunt implicați în acest conflict de durată, statelor respective li se recomandă să nu intervină în procesul de comunicare publică dincolo de limitele rezonabile pentru ca sprijinul eventual al acestora să nu fie instrumentalizat chiar de către cei vinovați”, a afirmat Emil Hurezeanu, întrebat despre cazul din Irlanda, protestele de acolo, dup ce doi români au fost implicați într-un scandal de agresiune sexuală, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de miercuri a Guvernului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul a adăugat că MAE e „la curent cu ceea ce se întâmplă”.

„Asigurăm protecție, asigurăm o informație și o comunicare permanente între autoritățile Ministerului de Externe la fața locului, Ambasada de la Londra, consulate și comunitatea respectivă”, a mai spus Hurezeanu.

Întrebat cum i s-au părut acele imagini pe care le-a văzut cu protestele din Irlanda de Nord, ministrul Hurezeanu a răspuns: „Revoltătoare, din păcate”.

„Asistăm la aceste episoade de revoltă, episoade care, sigur, au în background mai multe cauze, care țin de insuficienta integrare în societățile respective, de manifestări, să zicem, de furie care merg până la nemulțumire și la o nemulțumire flagrantă care se manifestă prin încălcarea legilor. Există comunități mari de străini care, îndeosebi în Marea Britanie, complică situația pentru că sunt conflicte, tensiuni și între comunități de străini, nu numai între localnici și străini. Și ajungem la aceste situații, când intervenția forțelor de ordine poate fi nu doar necesară, ci și dură”, a completat el.

Citește și: Ce spune Nicușor Dan despre situația din Irlanda de Nord, unde au izbucnit violențe după o tentativă de viol a unor români

Chestionat dacă, până acum, românii de acolo au solicitat MAE să poată să fie evacuați, Emil Hurezeanu a replicat: „În situația în care cer și e cazul, da”.

El a mai spus că nu au fost solicitări, însă „urmează, sunt informații în curs de colectare la oficiile noastre diplomatice”.

„Până acum o evacuare nu a existat”, a conchis Hurezeanu.

Au fost cinci nopţi consecutive de violenţe şi tulburări pe străzile Irlandei de Nord, săptămâna trecută, oraşul Ballymena fiind în centrul protestelor anti-imigranţi după o presupusă agresiune sexuală asupra unei adolescente în oraş, care a avut loc pe 7 iunie şi ar fi fost comisă de doi minori români.

Pe 30 mai, poliţia a emis un comunicat despre acuzaţii de agresiune sexuală în Ballymena, de data aceasta asupra unei fete de 13 ani. Infracţiunea ar fi avut loc pe o alee publică din apropierea cartierului Ballykeel, în timpul zilei de sâmbătă, 24 mai. Presa locală a relatat la acea vreme că suspectul avea „pielea închisă la culoare, ochii căprui închis şi vorbea într-o limbă străină”.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version