Victorie de etapă pentru frații Tate. Cei doi influenceri britanici, acuzați de proxenetism, trafic de persoane și viol, și-au recuperat niercuri mașinile de lux puse sub sechestru de procurori. Tristan Tate a mers la sediul ANABI ca să-și revendice bolizii în valoare de 4 milioane de euro. Fratele lui, Andrew Tate, nu s-a putut bucura alături de el pentru că este în arest la domiciliu și nu poate părăsi vila din Voluntari.

Procurorii au pus sechestru pe 12 mașini și o motocicletă, care valorează în total 4 milioane de euro. Miercuri, Tristan Tate a putut să ridice doar șapte mașini, pentru că pentru celelalte nu aveau documentele gata.

Printre automobilele de lux se numără un Masserati, patru Ferarri, un Lamborghini, trei Mercedes și o Lada.

Andrew și Tristan Tate au rămas fără colecția de mașini de lux în dosarul în care procurorii DIICOT afirmă că, alături de membril ai grupării infracţionale constituite în jurul lor au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei inculpaţi (doi dintre ei cetăţeni străini) au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, la care au aderat în cursul anului 2016 o suspectă (cetăţean străin) şi în luna septembrie 2021 o altă inculpată (cetăţean român), care a acţionat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane atât pe teritoriul României cât şi al altor state. Doi dintre inculpaţi, folosind metoda loverboy şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 34 de persoane vătămate le-au recrutat, iar cu sprijinul celorlalţi membrii ai grupării de criminalitate organizată , le-au transportat şi adăpostit în diferite locaţii unde le-au supravegheat şi coordonat obligându-le să producă materiale pornografice pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obţinute de inculpaţi din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni”, informa DIICOT, într-un comunicat dat publicităţiiîn luna august a acestui an.

Poliția a mai ridicat atunci o dată cu bolizii de lux și aproximativ 40.000 de euro, ceasuri și laptopuri.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version