Inundații istorice au fost provocate în Galați de ploile torențiale. Patru oameni au murit, iar alți 90 au fost evacuați din calea apei. A plouat în câteva ore cât pentru trei luni. O viitură uriașă, de mai bine de un metru și jumătate înălțime, a lovit cu putere județul. Cel mai rău este în localitatea Pechea. Apa a intrat în casele oamenilor, a distrus drumuri, a acoperit cu totul mașinile. Mulți s-au suit pe case pentru a scăpa cu viață.
Cristian Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, a spus că pompierii patrulează în localitățile Cuza Vodă, Pechea și Cudalbi, pentru a evacua oameni care au rămas blocați pe acoperișuri sau în mansarde.
„Situația este foarte gravă, apa are putere și de aceea sfătuim victimele să nu încerce să se salveze singure. Venim noi în sprijinul lor. Acționăm pe toate fronturile unde suntem solicitați”, a spus Ionașcu.
El a spus că și pompierii care au participat la operațiunile de salvare sunt afectați.
„Suferă de hipotermie, sunt uzi până la piele. Nu pregetăm niciun effort pentru a salva, acolo unde sunt solicitări”, a spus Ionașcu.
Editor : M.B.