Serviciile militare de informații ucrainene au publicat pe rețelele sociale înregistrarea video a unui asalt asupra militarilor ruși care ocupaseră un sat în regiunea Kupiansk-Harkov, în estul Ucrainei. În urma atacului, desfășurat în cadrul unei acțiuni organizate săptămâna trecută, satul a fost eliberat, susțin militarii ucraineni. În ultimele zile, mii de persoane au fost evacuate obligatoriu din Kupiansk și mai multe așezări din împrejurimi, în condițiile în care forțele ruse se apropie tot mai mult de acest oraș considerat un important centru strategic din regiune.
„Soldați din cadrul unității Frăția, parte a unității speciale Timur din cadrul Direcției de Informații Militare a Ucrainei (GUR), cu sprijinul brigăzii 77 Aeropurtate (parașutiști, n.r.) din cadrul forțelor armate ucrainene, au eliberat localitatea Kruhlivikva, regiunea Kupiansk de ocupanții ruși”, se arată într-un comunicat publicat de GUR.
Conform surselor ucrainene, operațiunea militară s-a desfășurat în perioada 7-14 octombrie.
„Inamicul a opus rezistență, a încercat să contraatace, dar a fost înfrânt”, a precizat GUR.
În atac, rușii au pierdut efectivele unui pluton de infanterie (în jur de 25-30 de oameni n.r.).
„Invadatorii au fost distruși în lupte de stradă, purtate la mică distanță”, se arată în comunicatul GUR. În același timp, militarii din trupele speciale ucrainene susțin că au luat inclusiv prizonieri ruși în luptele din regiunea Kupiansk-Harkov.
Editor : M.L.