Imagini uluitoare vin din Constanța, unde ieri a plouat torențial și mai multe străzi au fost inundate. Canalizarea nu a făcut față volumului mare de apă care a căzut într-un timp scurt. Șoferii care s-au încumetat să treacă prin apa care în unele locuri atingea jumătate de metru au rămas cu mașinile blocate.

Constanța a fost sub cod portocaliu de averse torențiale până la miezul nopții. Locuitorii oraşului au primit mesaj RO-Alert care anunţa ploi torenţiale şi vânt puternic.

„Avertizare meteo – intensificări ale vântului, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice, averse torențiale care vor cumula local 25–35 l/mp. Perioada de manifestare: 22:45 – 00:00. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!”, arăta mesajul.

În urma ploilor abundente, pe unele străzi din Constanța apa a ajuns la o jumătate de metru.

Pe litoral, vântul a suflat cu putere vineri. Meteorologii au anunțat că acesta a depășit la rafală 80 km/h, motiv pentru care toate porturile de la Marea Neagră au fost închise.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version