Încă un accident de raliu a avut loc astăzi, după cel de ieri, în care a fost implicat fiul campionului Mihai Leu. De această dată, accidentul a avut loc în județul Gorj.

Accidentul a avut loc în timp ce unul dintre șoferii care urmau să participe la Campionatul Regional de Viteză în Coasă, organizat în comuna Mușetești din județul Gorj, își făcea încălzirea, potrivit jurnalistei Digi 24 Ana Maria Ianc.

Din primele informații, pilotul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit puternic de un copac. Organizatorul acest eveniment este primăria de la Mușetești, iar primarul spune că la fața locului se afla o ambulanță.

Medicii au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, însă a fost solicitat elicopterul SMURD, care l-a transportat pe șofer la spitalul din Craiova.

Din datele disponibile până acum, se pare că bărbatul avera răni la cap, dar și la coloana vertebrală.

Editor : Ș.R.

Share.
Exit mobile version