Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au verificat 60 de localuri de pe litoral și au dat amenzi de peste 320.000 lei. Patru restaurante au fost închise, la una dintre ele întreaga marfă fiind casată.

Controalele au avut loc„ în mai multe staţiuni de pe litoral şi s-au soldat cu amenzi în valoare de 321.000 lei, 18 avertismente şi 4 invitaţii la sediu”, a transmis, vineri, ANPC, într-un comunicat de presă, scrie News.ro.

Video poate fi vizionat AICI.

ANPC a dispus distrugerea de alimente în valoare de 18.271 lei şi închiderea temporară a patru dintre unităţile verificate: CUZA SRL (Costineşti), DINASTY PRO VSF (Mangalia), ESTIVAL NEPTUN SRL (Vama Veche), ECHIPAMENT ACVATIC LORD UNIC SRL (Mamaia Nord).

Restaurantul „LAVRION” – Mangalia (SC DINASTY PRO VSF SRL) a fost închis la finalul controlului, fiind aplicate șase amenzi în valoare 38.000 lei.

Citește și: Amenzi de aproape 900.000 de lei pentru operatori economici de pe litoral. Ce nereguli au găsit comisarii ANPC

De asemenea, a fost dispus ca întreaga marfă în valoare de 7.608 lei să fie dată spre casare, împreună cu toate ustensilele şi frigiderele folosite pentru conservarea alimentelor, mai spune sursa  citată.

„Camera pentru depozitare prezenta pânze de păianjen foarte vechi şi foarte dense, în bucătărie s-au găsit gândaci, în mai multe locuri din blocul alimentar, iar unitatea nu avea autorizaţie de funcţionare emisă de primărie”, a transmis ANPC.

Restaurantul funcţiona în condiţii igienico-sanitare neconforme, cu proceduri nesigure, schimbare termică a materiilor prime şi lipsă elemente de identificare a materilor prime.

Citește și: Românii se plâng de condițiile din trenuri. Ce au reclamat la Protecția Consumatorului

În Mamaia Nord, au fost date șase amenzi de 147.000 lei şi trei avertismente, cu închiderea temporară a unităţii ECHIPAMENT ACVATIC LORD UNIC SRL.

La Techirghiol, au fost date patru amenzi în valoare de 20.000 lei şi cinci avertismente.

La Eforie Nord, au fost aplicate opt amenzi în valoare de 34.000 lei, trei avertismente, fiind distrusă marfă în valoare de 506 lei.

La Costineşti, a fost o amendă de 29.000 lei şi dou avertismente, fiind dispusă distrugerea unei cantităţi de produse în valoare de 899 lei şi închiderea temporară a unităţii CUZA SRL.

În Mangalia-Vama Veche, au fost date 13 amenzi de 91.000 lei şi cinci avertismente. Totodată, au fost distruse unele produse în valoare de 16.321 lei şi sistată temporar activitatea pentru DINASTY PRO VSF (Mangalia), ESTIVAL NEPTUN SRL (Vama Veche), conchide ANPC.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version